Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Filme la ora 19.00  la TVR 2

Din 29 martie, TVR 2 întâmpină primăvara cu o nouă grilă marcată de schimbări menite să răspundă cât mai bine preferinţelor publicului. Este vorba de noi tronsoane, noi emisiuni şi evenimente care, cu siguranţă, vor fi apreciate de telespectatori.

Aşa cum declară directorul TVR 2, Răzvan Nicolescu:  Grila de primăvară aduce schimbări cu adevărat strategice, o targetare mai bună şi o nouă abordare a publicului nostru ţintă. Mă refer aici, în  primul rând, la programarea unei linii de filme artistice în prime time, începând cu ora 19.10, în această zonă fiind aşteptată de mulţi ani o alternativă viabilă pentru publicul care doreşte să vadă şi altceva decât ştiri violente. Tot la schimbări importante aş menţiona  lansarea unui serial de travel, de luni până vineri, prin intermediul căruia TVR 2 vă invită să călătoriţi în peste 100 de oraşe ale lumii, cât şi introducerea unei reviste a presei în tronsonul de dimineaţă. „Ora de ştiri˝ va ţine cont de programul de primăvară şi va începe de la ora 22.00. Chalanege-ul rămâne însă lansarea liniei de filme în prime time.

Noutăţile grilei TVR 2 vor debuta în 29 martie şi vor intra în emisie treptat, pe parcursul săptămânilor care vor urma. Astfel, copiii sunt invitaţi să urmărească în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 7.00, un program de desene animate, iar părinţii lor să se pună la curent cu noutăţile editoriale şi publicistice la Revista Presei, de luni până vineri, de la ora 10.00.

Spre sfârşitul lunii aprilie tinerii vor avea, de la ora 11.00, un program zilnic cu IQ ridicat, moderat de cel mai nou cuplu de prezentatori ai canalului, însă până atunci, nu pierdeţi invitaţia Alinei Sorescu să îi fiţi alături la Tonomatul DP2 în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17.10.

O altă invitaţie ce nu trebuie ratată este de a urmări cele mai noi achiziţii din domeniul filmelor documentare, artistice şi seriale tv. În acest sens, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18.30, ciclul de documentare Destinaţii pe mapamond vă va purta timp de şase luni în marile oraşe ale lumii. Filmele artistice de la ora 19.10 vor fi urmate de tronsonul emisiunilor pilon: Arena Leilor, luni, de la ora 21.00, D’ale lu’ Mitică, marţi, de la ora 21.00, Bugetul meu, miercuri, de la ora 21.00, Bazar, joi, de la ora 21.30, Jamie Oliver vineri, de la ora 21.00 şi Operaţiuni speciale, tot vineri, de la ora 21.30. Horia Moculescu şi Alexandra Velniciuc vă vor da întâlnire în emisiunea Atenţie, se cântă!, în fiecare vineri, în prime-time, de la ora 19.10.

Tot la capitolul achiziţii se cuvine menţionat serialul SF Eureka, ce va fi difuzat din 5 aprilie, în fiecare sâmbătă şi duminică de la ora 21.00.

Bucuresti, 13.03.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.