AXN – high energy tv – reţeaua internaţională de televiziune de acţiune şi aventură aparţinând concernului Sony Pictures Television International – va fi guvernat în luna noiembrie de trei culori: alb, pentru Colega de cameră /Single White Female, negru, pentru Bărbaţii în negru II /Men in Black, şi roşu, pentru Eu sunt Moşul /Call Me Claus. Aceste culori şi genurile pe care le reprezintă demonstrează cât de variată şi de puternică este oferta AXN în această lună. Aşadar, nu-i rataţi pe Bridget Fonda, Whoopi Goldberg, Will Smith, Tommy Lee Jones, Sandra Bullock şi Danny DeVito – în noiembrie, ei sunt la AXN!
Pe 2 noiembrie, de la ora 22:00, la AXN se va difuza un clasic al genului thriller. În Colega de cameră /Single White Female, Alison „Allie” Jones (Bridget Fonda) lucrează ca designer de software în New York. În timp ce pe plan profesional toate îi merg din ce în ce mai bine, viaţa ei personală este un dezastru. După ce îşi alungă logodnicul infidel, ea începe să-şi caute o colegă de apartament dând anunţ la mica publicitate. Toate cele interesate par a fi nişte persoane ciudate, dar apoi apare varianta perfectă… În aparenţă doar o femeie timidă, Hedra „Hedy” Carlson (Jennifer Jason Leigh) va dovedi curând că este cu totul altfel…
Comedia Eu sunt Moşul /Call Me Claus este difuzată la AXN, duminică, 9 noiembrie, de la ora 22:00. Lucy Cullins (Whoopi Goldberg), este o producătoare cinică a unui canal de teleshopping a cărei soartă este pe cale să se schimbe. Dorind să angajeze un Moş Crăciun pentru Sărbători, femeia începe să creadă că alesul este chiar adevăratul Moş, silit să iasă la pensie după 200 de ani de muncă. Cum în patru săptămâni acesta trebuie să-şi găsească un înlocuitor, irascibila Lucy pare să aibă spiritul sărbătorilor de partea ei …
Pe 16 noiembrie, de la ora 22:00, comedia are accente de thriller şi poartă culoare neagră… Exact ca hainele celor doi curajoşi agenţi, J (Will Smith) şi K (Tommy Lee Jones), care revin în Bărbaţii în negru II /Men in Black II. O navă extraterestră a aterizat fără autorizaţie lângă New York şi de la bordul ei a coborât Surleena, o veche inamică de origine kylothiană a agenţilor noştri. Evident, este din nou vremea măsurilor drastice…
Vizita unui extraterestru în Alien: Vânătoarea/Alien Hunter nu-i nici pe departe la fel de amuzantă ca în filmul anterior. În acest thriller SF plin de acţiune, un satelit surprinde imagini cu un obiect neidentificat aterizat în Antarctica iar criptologul Julien Rome (James Spader) este invitat să investigheze misterul. Între timp, o echipă încearcă să spargă o carcasă ciudată, cel mai probabil sosită din spaţiu. Julien reuşeşte, în fine, să descifreze codul care le cere, în mod imperios, să nu deschidă cutia… Alien: Vânătoarea/Alien Hunter este la AXN duminică, 23 noiembrie, de la ora 22:00.
În 28 de zile / 28 days, difuzat vineri, 28 noiembrie, de la ora 22:00, Sandra Bullock este Gwen Cummings care, beată fiind, intră în zidul unei case cu o limuzină furată. Din fericire, ea scapă cu viaţă şi se alege cu o lună de internare la o clinică de dezalcoolizare. La început, ea refuză cu încăpăţânare orice formă de tratament şi respinge ideea că este alcoolică. După ce îi cunoaşte pe câţiva dintre ceilalţi pacienţi, treptat, Gwen începe să-şi re-examineze viaţa…
În fine, dacă v-a plăcut cocktail-ul lunii noiembrie, tot ce vă mai trebuie să vedeţi este Visuri deşarte / Just Add Water, duminică, 30 noiembrie, de la ora 22:00. În această comedie romantică, un tip de treabă dar ratat începe să viseze din nou. Nimeni nu este mai potrivit ca Danny DeVito pentru a vă relaxa la final de lună…
Programe de top la AXN
Grila puternică a lunii noiembrie include şi premiera noului serial Tinerii muşchetari/ Young Blades şi sezone noi din Schimbul trei/ Third Watch – sezonul 6, ReGenesis – sezonul 4 şi Survivor – sezonul 12.
{mosloadposition user10}