Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Filme de artă și pentru copii, teatru și vernisaje, între 5 – 11 septembrie la Buzău International Arts Festival

Buzău International Arts Festival program 5-11 septembrie

Cea de-a treia săptămână a Buzău International Arts Festival aduce între 5 și 11 septembrie proiecții de film, expoziții, lansări de carte, întâlniri cu oameni de cultură, un workshop de tehnici de actorie și un concert, dar și deschiderea Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7B. Programul complet este disponibil pe https://biaf.ro/ro/program/.

Pe 8 septembrie are loc gala de deschidere a Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7B iar la Teatrul George Ciprian din Buzău se va putea vedea comedia spumoasă produsă de WonderTheatre București, Universitatea de râsete, de Koki Mitani, cu Răzvan Vasilescu și Alexandru Voicu, în regia tinerei regizoare Teodora Petre, un vârf al noii generații de creatori, totul pe muzica fenomenală a lui Cezar Antal, actor și muzician talentat deopotrivă. Toate spectacolele încep la ora 19:00 iar publicul se va mai putea bucura de Bani, timp și alți demoni de la Teatrul Apropo, în regia lui Radu Popescu, cu Maria Obretin și Teodora Daiana Păcurar (9 septembrie), Oleanna, de David Mamet, regizată de Bogdan Budeș, cu Cristiana Luca și Lucian Pavel, o producție a Teatrului de Artă București (10 septembrie) și Bacantele, după Euripide, spectacol invitat din Grecia, în regia Georgiei Tsangaraki (11 septembrie).

În amfiteatrul din parcul Tineretului, Cineparcul Filmelor de Festival aduce astfel: Neidentificat (r. Bogdan George Apetri) – proiecție și Q&A cu actorul Bogdan Farcaș (5 septembrie), Marocco (r. Emanuel Pârvu) – proiecție specială în prezența regizorului (6 septembrie), R.M.N. (r. Cristian Mungiu) – proiecție specială și Q&A (7 septembrie), Miracol (r. Bogdan George Apetri) – proiecție specială și Q&A cu actrița Ioana Bugarin (8 septembrie), Poveștile unui căluț de jucărie (r. Ulyana Osovska & Denis Strashny) – proiecție specială Focus Ucraina (9 septembrie) și Scara (r. Vlad Păunescu) – proiecție specială în prezenșa echipei și Q&A (10 septembrie).

În parcul Iazul Morilor va avea loc pe 9 septembrie, de la ora 17:00 masterclass-ul BIAF Talks – Vadim Ghirdă și Ionuț Iordăchescu: Jurnalism în vreme de război și de la 18:30 vernisajul expoziției de fotografie Oameni, de Vadim Ghirdă.
Zona Obelisc din parcul Crâng aduce de luni până vineri filme pentru toată familia, în fiecare seară de la ora 19:00: luni, 5 septembrie – Vrăjitoarele, marți, 6 septembrie – Pokemon Detectiv Pikachu, miercuri, 7 septembrie – Alladin, joi, 8 septembrie – Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore, vineri, 9 septembrie – The Batman iar duminică, pe 11 septembrie, de la ora 19:30, va avea loc un concert al trupei Tourette Roulette.

La Conacul Marghiloman publicul poate participa joi, pe 8 septembrie, de la ora 17:00, la lansarea de carte Cineanimația SF a lui Bogdan Mihăilescu și vineri, 9 septembrie, de la 17:00 la workshop-ul de tehnici de actorie susținut de actrița, regizoarea, trainerul de teatru și drama-terapeutul Georgia Tsangaraki iar la Galeriile de artă Buzău va avea loc sâmbătă, pe 10 septembrie, de la ora 12:00, vernisajul a două expoziții din secțiunea Focus Ucraina a festivalului – Sensitive content covers me (Svitla Volka) și Intimate lyrics (Liliia Liutko). Până pe 10 septembrie se va mai putea vedea în curtea Muzeului Județean din Buzău și instalația artistică War on War, curatoriată de galeria Celula de Artă, ce aduce la un loc sculpturi și instalații de artă prin care opt artiști români continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace.

Buzău International Arts Festival program 5-11 septembrie

Buzău International Arts Festival este organizat de Asociația CulturAll și Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și cu Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman, fiind un Proiect Cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Sponsori: Carrefour, Transelectrica, Agrana România, LeBig Supermarket, BCR, Lucsor, ElcarGid, Birou Notarial Vasile Victor și Asociații, Camera Notarilor Publici Ploiești

Parteneri: Teatrul George Ciprian Buzău, Muzeul Județean Buzău, TransBus, Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, Hotel Pietroasa, Dopamine Photo Studio

Parteneri media: Rock FM, Radio România Cultural, AGERPRES, Zile și Nopți, Cărturești, Wall Street, IQads, Spotmedia, Observator Cultural, PRwave, Iqool, Cinemap, All About Romanian Cinema, filme-carti.ro, movienews.ro, Kudika, Garbo, Fashion Premium Magazine, SMARK, Munteanu, Buzau.net, Campus Media, Opinia Buzău, TVSat Media Group, Buzău Media, Supersonic Radio, News Buzău, Reporterbuzoian.ro, buzoienii.ro, Observatorul buzoian

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.