Uite cine l-a atacat pe Mihai Bendeac!
Astăzi, de la 20.30, prima ediţie “Românii au artişti” îi va încânta pe cei de acasă cu un spectacol inedit: divertisment vintage, transmisie alb negru, muzică, dans, umor şi mai ales o întâlnire senzaţională între generaţii de artişti. Cele mai îndrăgite şlagăre autohtone şi sketch-uri celebre vor reveni în atenţia telespectatorilor, într-o interpretare actuală. Iar când interpretarea aparţine lui Mihai Bendeac alături de CRBL, cu siguranţă nu poate fi vorba decât de distracţie garantată, pe micile ecrane şi în culise. Cei doi au acceptat provocarea unui duet inedit cu celebra melodie “Mă dusei la târg”. Zis şi făcut! Îmbrăcaţi în straie populare, cu ii, iţari, bundiţe şi brâu la mijloc cei doi s-au pregătit ca la carte, iar pentru a reda cât mai bine textul piesei au avut o “recuzită” extrem de neobişnuită. Spre şocul celor aflaţi la filmare, pe platou au apărut rând pe rând tot felul de animale de la cele mici, pui, raţă sau gâscă până la oaie, porc, cal sau chiar o vacuţă. Însă surpriza abia acum avea să se întâmple!
Când văcuţa şi-a făcut intrarea în scenă, cei doi au avut parte de un moment savuros chiar în timp ce camerele filmau. Când Mihai Bendeac cânta, văcuţa s-a apropiat de piciorul lui şi a început să-l tragă cu dinţii de pantalon. Deşi iniţial şocat, actorul s-a distrat copios când a văzut că animalul era de fapt foarte prietenos şi avea numai intenţii paşnice. După filmarea secvenţei, camerele au trebuit oprite pentru că a urmat inevitabil o rafală sănătoasă de râs.
“Eu m-am distrat sănătos şi înainte de filmarea propriu-zisă când am aflat de la Bendeac cum vrea să facă acel moment. E o echipă frumoasă acolo care îşi doreşte să ofere publicului ceva inedit. Întreg proiectul e deosebit în sine şi cred că oamenii au nevoie de acest divertisment sincer, curat, de muzică, dans şi umor” a spus CRBL.
Tot în această ediţie, telespectatorii le vor vedea pe Delia şi Angela Similea interpretând împreună “Casa mea”, Mihai Bendeac va interpreta “Ştrengarul” şi alături de Gabriel Cotabiţă, “Dorul”, iar surprizele nu se opresc aici. O serie de sketch-uri savuroase îi aşteaptă pe cei de acasă, precum “Numele la nuntă”, “În lojă” sau “Să nu fim geloşi”. Rodica Popescu Bitănescu, Anca Sigartau, Cristina Stamate, aceştia sunt doar câţiva dintre actorii îndrăgiţi pe care telespectatorii îi vor vedea astăzi la “Românii au artişti”.
După ce a readus în casele românilor lumea fascinantă a teatrului, cu actorii ei mari şi spectacole savuroase, Antena 1 se pregăteşte de un nou proiect la fel de ambiţios precum TEATRU TV. Succesul TEATRU TV este dovada că românii îşi iubesc artiştii, valorile, iar începând de miercuri, 10 aprilie, Antena 1 va reuni cei mai iubiţi artişti din România într-o abordare inovatoare.
Cuvintele cheie ale showului care va debuta mâine pe micile ecrane sunt: întâlnire între generaţii de artişti, spectacol total cu umor, muzică, dans şi dacă până în acest punct datele problemei sunt familiare, “Românii au artişti” plusează cu divertisment vintage, ţinute din anii ’70 şi transmisie alb negru! În spatele acestui proiect se află actorul Mihai Bendeac, pe care telespectatorii îl vor descoperi în noi şi noi roluri.
“Românii au artişti” nu înseamnă însă doar reîntoarcerea la o perioadă şi o generaţie de valoare a scenei româneşti, ci aduce în faţa telespectatorilor o întâlnire extrem de actuală. Generaţia de aur întâlneşte artiştii noii generaţii reeditând într-o interpretare proaspătă marile succese ale acelei perioade: momente de umor savuroase şi melodii cunoscute şi îndrăgite.