Casa de avocatură Filip & Company a acordat consultanță juridică societății One United Properties cu privire la oferta publică inițială de acțiuni (IPO) în valoare de peste 250 milioane RON, cea mai mare a unui emitent din ultimii patru ani și una dintre cele mai mari din istoria ofertelor desfășurate în România.
Oferta publică initială de acțiuni în vederea listării acțiunilor pe Piața Principală a Bursei de Valori București s-a derulat în perioada 22 iunie–2 iulie. Dezvoltatorul a încheiat IPO-ul cu o capitalizare anticipată care se ridică la 2,86 miliarde de lei (peste 580 milioane euro). One United Properties devine astfel a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori București.
„One United este una dintre cele mai dinamice companii și este un business care a redefinit sectorul său în România. Fondatorii, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu sunt leaderi cu o viziune de transformare, creștere și îmbunatățire continuă și care știu să se înconjoare de o echipă excelentă. One United este făcută pentru piața de capital și este minunat că piața noastră a ajuns la momentul în care astfel de businessuri se regăsesc în mod natural pe bursă.
Dimensiunea ofertei și rapiditatea de execuție demonstrează încă o dată creșterea pieței, iar adăugarea unui astfel de leader de sector și mare companie antreprenorială este o veste bună pentru investitori. Mă bucur că am avut din nou ocazia să ajutăm la realizarea unui IPO record și mulțumim pentru încrederea acordată în acest proiect important și pentru colaborarea excelentă”, spune Alexandru Bîrsan, partener și coordonator al departamentului de Fuziuni, achiziții și piețe de capital al Filip & Company.
Echipa Filip & Company care a asistat One United în acest proiect a fost coordonată de către partenerii Alexandru Bîrsan, Olga Niță și Ioana Roman și i-a implicat pe Roxana Diaconu (senior associate), Anca Bădescu (associate), Andrei Konya (associate), Rareș Crîșmaru (associate) și Daria Olteanu (associate).
În ultimii ani, Filip & Company s-a implicat cu succes în multe dintre tranzacțiile de referință pe piața de capital din România, atât oferte de acțiuni, cât și obligațiuni, precum și în toate emisiunile de obligațiuni ale statului român pe piețele externe. Avocații Filip & Company sunt clasați pe primul loc în cele mai prestigioase directoare internaționale Chambers and partners, Legal 500 și IFLR în practica de Piețe de capital atât la nivel de echipă cât și individual, iar Alexandru Bîrsan este clasat în „Hall of fame” în această arie de practică de către Legal 500.