din seria Conferintele Ateneului Roman
Conferința Ateneului Român: Euro – Probleme și soluții. Leszek Balcerowicz în dialog cu Valentin Lazea.
Luni, 5 noiembrie, ora 18.30, pe scena Ateneului Român din București, în cadrul Conferințelor Ateneului, se vor întâlni doi economiști de renume: Leszek Balcerowicz, autorul reformei economiei poloneze post-comuniste și Valentin Lazea, economist-șef al BNR. Participanții la conferința intitulată „Euro – probleme și soluții” vor discuta despre viitorul economic al României și al Poloniei, despre criza financiară și despre moneda europeană.
Leszek Balcerowicz (n. 1947) a absolvit Facultatea de Comerț Exterior a Școlii Naționale de Planificare și Statistică (SGPiS) din Varșovia, în prezent Școala Națională de Economie. A obținut masteratul la St. John’s University din New York, iar, în 1975 – doctoratul în științe economice la SGPiS. În cariera sa academică a fost, printre altele, visiting fellow al Universităților din Sussex și din Marburg. În prezent, prof. dr. Leszek Balcerowicz predă la Școala Superioară de Comerț din Varșovia, unde este Șeful Catedrei de Studii Internaționale Comparate. Este membru corespondent al Academiei Poloneze de Științe și Arte.
Leszek Balcerowicz este considerat artizanul reformelor economiei poloneze, inițiate în 1989. În calitate de viceprim-ministru și ministru al finanțelor în cadrul primului guvern necomunist polonez de după cel de-al doilea război mondial, a conceput și realizat un plan radical de stabilizare și de transformare a economiei după căderea comunismului. A continuat reformele și în perioada dintre anii 1997-2000, când a fost viceprim-ministru și ministru al finanțelor, ca și, ulterior, în calitate de guvernator al Băncii Naționale a Poloniei, funcție pe care deținut-o între anii 2001 și 2007.
Valentin Lazea (n. 1958) a absolvit Facultatea de Economie a Industriei, Construcţiilor şi Transporturilor din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. A urmat cursuri post-universitare la Institutul Giordano dell’Amore din Milano, Universitatea din Sussex, Brighton şi cursul de programare financiară la Institutul FMI, Washington DC.
Înainte de 1989 a deţinut funcţia de economist în întreprinderi de stat, iar după căderea comunismului a fost cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare Economică şi director al Direcţiei Politici Monetare din cadrul Băncii Naţionale a României. A fost, de asemenea, secretar de stat la Ministerul Finanţelor, economist-şef al BNR, precum şi consilier al primului-ministru. Printre celelalte funcţii deţinute se numără cea de membru al Consiliului Director al mai multor instituții, cum ar fi Fondul Naţional de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, Fondul Proprietăţii de Stat, CEC Bank, Eximbank. În prezent este economist-șef al BNR, negociator din partea României privind aderarea la zona Euro, precum și membru al Consiliului Director al Institutului Bancar Român și președinte al Sistemului Electronic de Plăţi TransFonD S.A..
Unde: Ateneul Român, str. Franklin 1-3, București
Când: Luni, 5 noiembrie 2012, ora 18:30
Organizatori: Banca Națională a României, Filarmonica „George Enescu” și Institutul Polonez din București
Co-producători: Kirchhoff România și Televiziunea Română
Sponsori: Țuca Zbârcea & Asociații şi EximBank
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Ateneului începând cu data de 31 octombrie 2012, la prețul de 15 lei; pentru elevii și studenți – preț redus la 10 lei.
Conferința va fi susținută în limba engleză, cu traducere simultană în limba română.
Vă aducem la cunoștința ca înregistrarea video a conferinței nu este posibilă.
Sponsori: ING Bank, Volksbank, Lions Club, Apanova, Cognistudio, Generali
Parteneri: Art Line, Editura Anima, Art Act Magazine
Parteneri media: Bucharest Herald, TVR Cultural, Sapte Seri, LiterNet, Observator Cultural, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Autoexpert, Yachtexpert, Allgemeine Deutsche Zeitung, Port.ro, Cronica Romana, SiSC, ArtClue, Salut Bucureşti