Deși cancerul este o boală atât de cunoscută și răspândită, specialiștii încă nu au identificat o cauza certă pentru apariția acesteia. În România sunt înregistrați aproape 500,000 bolnavi de cancer la ora actuală, 150 dintre aceștia murind zilnic, conform Institutului Național de Sănătate Publică. Factorii de risc sunt multipli, de la genetică, la vârstă și până la elemente precum dietă și sedentarism. Este clar că nu deținem controlul integral asupra vieții noastre, dar sunt și aspecte care depind de noi și asupra cărora putem aduce modificări benefice. Diete miraculoase nu există, însă câteva obiceiuri sănătoase ne vor ajuta să reducem riscul dezvoltării acestei boli.
Mișcarea regulată și dieta alimentară sunt cel mai la îndemână pentru a fi controlate prin gradul tău de determinare și implicare. Tu cât de des faci sport sau consumi alimente sănătoase?
1. Fructe şi legume proaspete
Fructele și legumele trebuie să fie nelipsite din alimentația zilnică. Este de preferat ca ele să fie proaspete și de sezon, pentru a fi siguri că au cât mai multe vitamine și nutrienți. Vedetele sunt cele cu proprietăți antioxidante, precum citricele, fructele de pădure, vinetele, broccoli sau legumele cu frunze de culoare verde-închis.
O cercetare amplă publicată în Jurnalul Internațional de Epidemiologie în 2017, care include 95 de studii realizate pe 2 milioane de oameni, arată o asociere clară între consumul de fructe și legume și scăderea riscului de boli cardiovasculare și cancer.
2. Alimente bogate în fibre
Un secret pentru a introduce în dietă cât mai multe fibre este să alegem varianta integrală în cazul făinii, orezului sau pastelor. De asemenea, leguminoasele precum lintea sau năutul reprezintă o sursă importantă de fibre. Acestea ajută sistemul digestiv și conduc la eliminarea toxinelor din organism.
Un studiu făcut în 2016 de Școala de Sănătate Publică de la Harvard arată că femeile care au consumat alimente bogate în fibre în adolescenţă și în tinerețe au prezentat un risc mai scăzut de cancer la sân decât cele care nu le-au inclus în alimentație la momentul potrivit.
3. Peşte şi fructe de mare
Peștele și fructele de mare sunt recomandate în orice dietă sănătoasă, fie că vrei să slăbești, să îți îmbunătățești sistemul imunitar sau să te aperi de anumite boli. Cercetătorii au arătat că un consum regulat de acizi grași Omega-3 este corelat cu un risc mai scăzut de cancer.
Studiul realizat pe un grup de femei aflate la postmenopauză a demonstrat că cele care au introdus în alimentație peşte și/sau fructe de mare au manifestat un risc cu 26% mai scăzut de a dezvolta cancer la sân.
4. Migdale
Una dintre cele mai sănătoase gustări la care putem apela când vrem să ronțăim ceva sau când suntem pe fugă – migdalele – are numeroase proprietăți în protejarea organismului. Nutrienții ajută la combaterea stării de oboseală cronică, îmbunătățesc digestia, previn bolile cardio-vasculare și reduc riscul de cancer.
Studiile au demonstrat că riscul de cancer poate fi diminuat de două până la trei ori în cazul persoanelor care au consumat frecvent acest aliment minune.
5. Curmale
Alte fructe care au căpătat popularitate rapidă și la noi sunt curmalele. Proaspete sau uscate, acestea erau foarte importante pentru vechii egipteni, latini și greci. Datorită nutrienților, curmalele dau energie, combat anemia, reduc riscul de atac cerebral, dar și de cancer.
Jurnalul Internațional al Medicinii Clinice și Experimentale dovedește că antioxidanții prezenți în curmale pot ajuta la prevenirea cancerului datorită nivelului ridicat de polifenoli, un tip de antioxidant despre care se crede că ajută la scăderea incidenței cancerului și a mortalității provocate de această boală. Este important ca atunci când cumperi curmale să te asiguri că sunt fără sulfați sau sulfiți.
Pe lângă introducerea în dietă a acestor alimente, specialiștii recomandă și reducerea consumului de alcool și a zaharurilor, precum și mișcarea de cel puțin 3 ori pe săptămână. Așadar – eforturi mici pentru scopuri mari!