Zilele calde sunt din ce în ce mai aproape și în curând vom purta haine mai ușoare și mai plăcute. Uneori însă, se întâmplă ca la finalul sezonului rece să descoperim că ținutele vestimentare preferate nu ne mai cuprind așa cum trebuie. Dacă ai remarcat și aspectul de umflare în jurul taliei, picioarelor sau mâinilor, este posibil să te confrunți cu acumularea excesivă de apă în organism. Acest simptom poate apărea atunci când există schimbări în echilibrul hormonal în timpul ciclului menstrual, în cazul utilizării contraceptivelor orale, lipsei activității fizice suficiente, statului excesiv în picioare, expunerii prelungite la soare sau temperaturi ridicate sau în cazul unei diete nesănătoase, caracterizată de un consum excesiv de sare, lipsa proteinelor sau mese neregulate.
Printre simptomele comune ale retenției de apă se numără senzația de balonare și umflarea în special în zona mâinilor, picioarelor, abdomenului și feței. Pe lângă aspectul fizic neplăcut, retenția de apă poate provoca și alte neplăceri. Persoanele afectate pot resimți greutate și disconfort în zona umflată, iar uneori pot avea senzația de rigiditate sau de presiune. Aceasta poate afecta, de asemenea, mobilitatea și flexibilitatea articulațiilor, determinând dificultăți în desfășurarea activităților zilnice. În plus, retenția de apă poate contribui la creșterea în greutate, deoarece lichidul reținut poate adăuga kilograme suplimentare nedorite la cântar, aspect ce poate deveni frustrant pentru aceia dintre noi care încearcă să piardă sau să-și mențină greutatea corporală. Dacă persoanele cu greutatea corporală normală rețin în jur de 3 kilograme de apă “ascunsă” în fluidul care înconjoară celulele, numit și fluid extracelular, persoanele supraponderale sau cele care suferă de obezitate pot reține între 5 și 7 kilograme.
Dar ce poți face pentru a combate acumularea excesivă a apei în organism?
O soluție simplă și rapidă poate fi Apuretin® Slim. Cu ajutorul ingredientelor active din compoziția acestui supliment alimentar, îți vei ajuta organismul să elimine surplusul de apă și vei contribui la păstrarea unei greutăți corporale optime și la procesul de toxifiere.
Dacă ai un metabolism încetinit, nu faci sport în mod regulat, suferi de probleme legate de retenția apei în organism, prezinți extremități umflate, sau ai nevoie de suport în cadrul programelor de slăbit, Apuretin® Slim este alegerea potrivită pentru tine. Conține doar ingrediente naturale, precum extractul de portocală amară care ajută la degradarea lipidelor și care, împreună cu extractul de boabe de piper negru, ajută la menținerea greutății corporale normale. În plus, protejează celulele și țesuturile de efectul nociv al radicalilor liberi, accelerează metabolismul și acționează precum un tonic general.
Pentru rezultate optime, asociază administrarea capsulelor de Apuretin® Slim cu o dietă echilibrată și variată, care favorizează eliminarea apei din organism și scăderea în greutate și, bineînțeles, cu sport. Astfel, te vei simți din nou bine în pielea ta și vei putea întâmpina vara cu brațele deschise.
Apuretin® Slim – Pentru o siluetă suplă!