Chloe Brotheridge
Libris Editorial
În urmă cu 100 de ani femeile au obținut dreptul la vot. Astăzi, există femei care au afaceri sau se află în poziții de top în companii. Există multe familii în care femeia este considerată egala bărbatului. Dar sunt în continuare, chiar și în societățile mai evoluate, discrepanțe între femei și bărbați cu privire la ce și cât pot face.
Nu este vorba doar de a avea anumite locuri de muncă, ci despre toate ariile vieții.
Atunci când fac prezentări de carte, evit să mă implic și încerc să le realizez într-un mod cât mai obiectiv posibil tocmai pentru ca fiecare persoană să își dea seama ce carte i se potrivește din cele prezentate, indiferent de gusturile și preferințele mele.
Cartea de față însă e una pentru care voi face o excepție, pentru că știu foarte bine cât de diferit sunt uneori privite femeile, deopotrivă în plan personal și profesional.
Cu toate că am un soț extraordinar, care mă vede ca pe o egală, chiar și la nuntă în biserică afli că femeia trebuie să fie supusă bărbatului (recunosc, nunta mea a fost prima la care am mers vreodată, așa că am fost foarte atentă la ce se spunea și s-a văzut clar că nu sunt și că nu suntem de acord cu acel pasaj – repetat de trei ori – din slujbă).
Mi s-a întâmplat însă și în viața de zi cu zi să interacționez cu bărbați care prestau anumite servicii acasă – golit fosa, reparat ceva) și care, dacă nu era soțul acasă (el călătorind foarte mult) să țină morțiș să îl sune pe el, chiar dacă eu le spuneam ceva. Voiau o confirmare masculină pe preț sau alte detalii, ca și când cuvântul meu nu valora nimic.
Am văzut multe căsnicie în care femeile sunt mințite de către bărbați cu privire la costul anumitor produse.
Am văzut mulți oameni de afaceri care te privesc altfel dacă ești femeie. Și nu e vorba doar de persoane din România sau doar din mediul rural, ci din multe alte țări. De asemenea, nu vorbesc aici doar de experiența mea, ci de experiențe ale multora altor femei antreprenor sau freelancer din diverse țări cu care am interacționat în ultimii ani.
Așa se face că nu pot decât să vă recomand din suflet cartea Fii curajoasă. Mituri ale feminității și puterea de a le reinventa.
Este de fapt o carte cu life coaching – aspecte multiple pe care și eu lucrez cu ai mei clienți pe partea de coaching.
Veți regăsi o mulțime de stereotipuri, prejudecăți, dar și frici și lucruri care le împiedică pe multe dintre femei să își atingă adevăratul potențial. Sunt lucruri care ar putea să nu îți dai seama că îți influențează viața personală și profesională.
Autoarea a structurat cartea în șapte părți, prima explicând motivul scrierii acestei lucrări precum și situațiile cu care se confruntă femeile în prezent. Urmează o parte în care înveți să îți asculți propria voce, apoi cum să încetezi să îți prezinți scuzele și să spui nu, după care, în partea a patra, se vorbește despre succes și eșec și cum să le gestionezi pe ambele.
Partea a cincea vorbește despre vindecarea rușinii și a îndoielii de sine, în timp ce partea a șasea te ajută să înveți cum să te faci auzită – cum să îți găsești propria voce, cum să ajungi să nu mai fii întreruptă, cum să vorbești în public, cum să ceri ceea ce îți dorești etc. Ultima parte se ocupă de descoperirea eu-lui și de trecerea la acțiune.
Fiecare capitol are numeroase exemple și exerciții practice și un rezumat util la final.
Informația este prezentată între un mod accesibil, ușor de urmărit și de pus în practică.
Fii curajoasă. Mituri ale feminității și puterea de a le reinventa este o lectură utilă și potrivită pentru orice femeie care vrea să se descopere, să se facă auzită, care simte că poate realiza mai multe în viață sau că își dorește să îi fie mai bine. Dacă ai impresia că tot ceea ce faci nu e suficient, că nimeni nu te ascultă, că lumea nu te apreciază și nu îți recunoaște valoarea și meritele, că nu ești suficient de bună în ceea ce faci, dacă simți că nu ai suficient de multă încredere în tine, dacă te simți îngrădită acasă ori la serviciu, atunci îți recomand să citești această carte.