Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Fiecare Copil Contează”este marele câștigător al Galei Societății Civile 2020

Fiecare Copil Contează castigator Gala Societatii Civile

Marele Premiu GSC se întoarce în 2020 la secțiunea „Sănătate”

Fiecare Copil Contează, proiect implementat de organizația Salvați Copiii România, este marele câștigător al Galei Societății Civile 2020. Proiectul face parte din programul de reducere a mortalității infantile care se axează pe: dotarea maternităților cu echipamente medicale performante și programe socio-medicale la nivelul comunităților vulnerabile din mediul rural.

Fiecare Copil Contează castigator Gala Societatii Civile

Programul a început în 2010, iar până în 2020 au fost dotate cu peste 630 de echipamente 96 de maternități, secții de terapie intensivă și secții de pediatrie din toate județele țării. Numai anul trecut, în 2019, au fost dotate 52 de maternități cu echipamente de care au beneficiat 30.000 de nou născuți.

Proiectul „Fiecare Copil Contează” este câștigător al premiului I la secțiunea Sănătate. Organizația Salvați Copiii a obținut, de asemenea, premiul I la secțiunea Apărarea drepturilor individuale/colective pentru proiectul „RAPORT PRIVIND RESPECTAREA DREPTURILOR COPILULUI ÎN ROMÂNIA (2019) – Salvați Copiii/Avocatul Poporului”, fiind astfel singura organizația care a câștigat trei premii în cadrul competiției anuale Gala Societății Civile 2020.

Organizațiile care au fost dublu premiate în cadrul Galei Societății Civile sunt: Asociația Culturală Gabriela Ionescu și Slavomir Popovici, Asociația La Primul Bebe, Asociația Lindenfeld – Ajungem Mari, Fundația Hospice Casa Speranței, Fundația Regală Margareta a României, Fundația Terre des hommes, Fundația Vodafone România, Matei Alexandra (inițiatoarea ACT – tacâmuri flexibile) și Organizația Umanitară CONCORDIA.

În perioada 25 februarie – 20 mai 2020, în competiția Galei Societății Civile 2020, ediția a XVIII-a, au fost înscrise 199 de inițiative: 160 de proiecte, 20 de programe și 19 campanii de comunicare.

Acestea au fost evaluate, în perioada 4 iunie – 22 iulie, de către 48 de specialişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și reprezentanți ai sectorului privat.

La fel ca în 2019, anul acesta cele mai multe proiecte au fost înscrise la secțiunea Proiecte pentru Tineret, respectiv 40, urmată de Educație, Învățământ, Cercetare, cu 39 de proiecte, la egalitate cu secțiunea Premiul Special pentru INOVAȚIE.

Câștigătorii Galei Societății Civile 2020 au fost anunțati la Rock FM, în cadrul emisiunii „Evening Glory. Talk show de bine cu Exarhu”, un one time talk show moderat de Răzvan Exarhu, ce i-a avut ca invitați pe: Diana Oncioiu, Gelu Duminică, Roxana Bucată și Vlad Mixich, membri ai juriului.

În anul 2019, Gala Societății Civile s-a alăturat proiectului Plasti Prix, creat de The Institute şi Lidl România, iar trofeele ce vor fi oferite câștigătorilor Galei Societății Civile 2020 sunt realizate din plastic reciclat.

Câștigătorii Galei Societății Civile 2020: https://www.galasocietatiicivile.ro/winners.php

Gala Societății Civile 2020 poate fi vizionată aici.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.