Doar două săptămâni ne mai despart de cea de-a 25-a ediție a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învățătură, care în acest an se desfășoară în perioada 14-18 noiembrie 2018.
Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, de la ora 17.00, vă așteptăm la o întâlnire cu Chris Simion-Mercurian și cel mai recent volum al său CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US, proiect realizat îmreună cu prietena sa Cătălina Flămânzeanu, fotograf. Evenimentul va avea loc în sala Cupola din Pavilionul Central al Romexpo, iar dialogul dintre Chris Simion-Mercurian și Cătălina Flămânzeanu va fi moderat de Magdalena Mărculescu, director editorial Trei.
Albumul eveniment CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US este un ghid atât pentru sufletul persoanei care trece printr-o astfel de poveste, dar și al celui care îl/o însoțește.
În standul Editurii Trei, cititorii vor găsi pentru 500 de titluri din colecțiile de ficțiune și de popularizare a științei – Fiction Connection, Young Fiction Connection, Istorie, Acum pentru viitor și Eroscop, precum și volume publicate de editura Lifestyle Publishing, imprint al Grupului Editorial Trei.
Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2017 o veți găsi în colecția Fiction Connection a Editurii Trei. Înainte să fim ai voștri este un roman inspirat de cazul real al Georgiei Tann, directoarea unui orfelinat din Memphis care răpea și vindea copii familiilor bogate. Lisa Wingate spune povestea tulburătoare a unor frați cu destine frânte, care reușesc, în cele din urmă, să-și găsească izbăvirea. Clare Mackintosh revine cu un roman ingenios și subtil, Lasă-mă să mint, iar Ruth Ware ne oferă în Femeia din cabina 10 un thriller intens și imprevizibil, în care îmbină stilul Agathei Christie cu atmosfera din Fata din tren.
Tinerii cititori se vor bucura de două noi apariții editoriale: Privind la stele de Gae Polisner și Pasagera de Alexandra Bracken. Privind la stele este o poveste îndrăzneață și subtilă despre un adolescent care trece printr-o criză personală profundă, dar care găsește puterea de a-i face față. Cititorii vor râde, vor plânge și vor suferi alături de Klee în timp ce-l însoțesc în procesul de vindecare. Autoarea trilogiei Minți primejdioase se întoarce cu o nouă serie Pasagerii. Primul volum – Pasagera – este un roman de aventuri cu călătorii în timp și o poveste de dragoste care îți va tăia respirația.
Colecția Eroscop le propune cititorilor: În brațele lui de Jodi Ellen Malpas, continuarea seriei Amantul, Fiica de Anna Giurickovic Dato, care descrie relația ambiguă dintre o mamă și fiica ei, atunci când se luptă pentru favorurile sexuale ale aceluiași bărbat, și Minciunile seducției de Zara Cox, o poveste tulburător de frumoasă, de un erotism intens, cu intrigă complexă și imprevizibilă, care te va face să o citești pe nerăsuflate.
Colecția Istorie ne propune o incursiune în fascinanta Bavarie cu uluitoarele ei castele Neuschwanstein, Linderhof, Herrenchiemsee sau Rezidens, toate martore tăcute ale vieții și destinului tragic al lui Ludovic al II-lea al Bavariei. Cartea lui Jean des Cars – Ludovic al II-lea al Bavariei sau Regele nebun – este o captivantă poveste a unui destin cu aură romantică, un omagiu adus unei moșteniri artistice incontestabile, dar totodată și o încercare temerară de reabilitare a unui mare nedreptățit al istoriei.
Blues pentru găurile negre și alte cântece din spațiul cosmic de Janna Levin este o carte potrivită pentru oricine e interesat de felul în care funcționează știința și de forța ingeniozității umane. Acest volum se alătură celorlalte titluri din colecția Acum pentru viitor.
Editura Lifestyle Publishing, imprint al Grupului Editorial Trei, ne propune o nouă carte scrisă de celebra Oprah Winfrey – Înțelepciunea duminicilor. Pentru prima dată, momentele de revelație care au inspirat milioane de oameni în emisiunea Super Soul Sunday, laureată a trei premii Emmy, sunt reunite acum în această carte.
Lasă totul în ordine de Margareta Magnusson, bestseller New York Times, este o carte plină de înțelepciune, directă și nesentimentală, o metodă practică și fermecătoare care te învață cum să-ți lași casa în ordine în timp ce reflectezi la micile bucurii care înfrumusețează o viță lungă.
În Frumosul (ne)spus despre Muntele lui Venus, Nina Brochman & Ellen Støkken Dahl au realizat un tur de forță în biologie, anatomie și realitatea corpului feminin, examinând modurile multiple în care informațiile greșite, dar larg răspândite, precum și tăcerea în ceea ce privește organele genitale au dăunat femeilor de-a lungul timpului.
Vă așteptăm în standul 16 din Pavilionul Central de la Romexpo în perioada 14-18 noiembrie 2018.