Alexander Sims a încheiat Marrakesh E-Prix pe locul al patrulea cu BMW iFE.18. Rezultatul reprezintă primele puncte pentru Sims din cariera lui în Formula E. António Félix da Costa a abandonat după un acroşaj cu Sims în momentul în care aceştia se aflau pe primele două poziţii.
Bucureşti/München. După victoria din deschiderea sezonului, BMW i Andretti Motorsport a continuat să aibă o evoluţie solidă şi în cea de-a doua cursă din Campionatul FIA Formula E ABB – dar fără a fi recompensată cu un rezultat similar de această dată. La Marrakesh E-Prix, Alexander Sims (Marea Britanie) a încheiat al patrulea şi a onţinut primele sale puncte în Formula E, ratând de puţin o clasare pe podium într-un final palpitant. António Félix da Costa (Portugalia) a abandonat după contactul cu zidul de pneuri în urma un acroşaj cu Sims. Sims a pierdut două locuri, dar a putut continua cursa.
Cei doi piloţi BMW i Andretti Motorsport au început cursa de pe locurile ale patrulea, respectiv al şaselea pe grilă şi au avut starturi foarte bune, urcând rapid pe poziţiile a doua şi a treia. Pe parcursul cursei, Félix da Costa a preluat conducerea, iar Sims a urcat pe poziţia a doua. Ritmul remarcabil al celor două monoposturi BMW iFE.18s le-a permis celor doi să se îndepărteze de pluton, ei îndreptându-se spre o dublă clasare pe podium. Cu toate acestea, ambii au ratat punctele de frânare când Sims a încercat să treacă de coechipierul său, eveniment petrecut cu doar câteva tururi înainte de final. Félix da Costa a derapat de pe trasa interioară în zidul de pneuri şi a abandonat, în timp ce Sims a putut să facă o manevră de evitare şi să revină în cursă pe locul al patrulea. Ulterior, BMW i8 Coupé Safety Car a compactat plutonul. Sims a continuat să se lupte pentru un loc pe podium la reluarea cursei, cu un singur tur rămas, dar nu a găsit modalitatea de a trece de adversar. Victoria i-a revenit lui Jérôme D’Ambrosio (Belgia, Mahindra Racing).
Reacţii după Marrakesh E-Prix
Jens Marquardt (director BMW Motorsport): “În faza finală a cursei, ambele BMW iFE.18s au fost într-o poziţie promiţătoare. Din păcate, nu am putut materializa performanţa noastră bună. A existat un contact între piloţii noştri chiar înainte de final, iar António Félix da Costa a fost obligat să abandoneze. Alexander Sims a reuşit să încheie cursa pe locul al patrulea. Am analizat incidentul cu ambii piloţi şi vom trage învăţămintele pentru ca situaţia să nu se mai repete.”
Roger Griffiths (director de echipă BMW i Andretti Motorsport): “Din păcate, a fost finalul dezamăgitor al unei zile foarte promiţătoare. Maşinile noastre au fost performante în fruntea plutonului şi foarte competitive. Ritmul nostru de cursă a fost foarte bun şi o dublă ar fi fost posibilă. Din păcate, lucrurile nu s-au materializat. Desigur, suntem dezamăgiţi. Am discutat ca echipă şi acum privim cu încredere ceea ce urmează. Am câştigat împreună la Ad Diriyah. Nu am reuşit să repetăm performanţa la Marrakesh şi am pierdut împreună ca echipă. Învăţăm ce trebuie din acest incident.”
Alexander Sims (#27 BMW iFE.18, calificări: locul 5, cursă: locul 4, vot FANBOOST: locul 17, puncte: 12): “Desigur, este mare păcat pentru întreaga echipă. Cursa nu ar fi trebuit să se termine aşa. Noi toţi – eu, António şi echipa – vom învăţa lecţii preţioase din ceea ce s-a întâmplat. Suntem conştienţi cu toţii că asemenea incidente sunt inacceptabile. Ne-a costat o dublă.”
António Félix da Costa (#28 BMW iFE.18, calificări: locul 3, cursă: abandon, vot FANBOOST: locul 2, puncte: 28): “AŞ vrea să-mi cer scuze întregii echipe. Alex a făcut o treabă bună astăzi. Mi-am apărat poziţia când a fost la acelaşi nivel cu mine şi roţile faţă s-au blocat. A fost greşeala mea şi a avut consecinţe negative şi pentru mine, şi pentru Alex. Ar fi trebui să-l las să treacă şi să fiu mulţumit cu locul al doilea.”
Flota BMW i
BMW i este “Official Vehicle Partner” al Campionatului FIA Formula E ABB în Sezonul 5. Liderul flotei BMW i este BMW i8 Coupé Safety Car, modificat cu componente BMW M. Pe lângă BMW i8 Coupé, flota BMW i include BMW i3s în rol de “Maşină a Directorului de Cursă” (Race Director Car) şi BMW 530e iPerformance în rol de “Maşină Medicală” (Medical Car).
Formula E, calendar şi clasamente
Următoarea etapă Formula E este programată pe 26 ianuarie şi are loc în Santiago de Chile, Chile.
Calendarul integral îl găsiţi aici: https://www.fiaformulae.com/en/championship/race-calendar.
În acest moment António Félix da Costa ocupă poziţia a doua în clasament cu 28 de puncte, în timp ce Alexander Sims se află pe 8, cu 12 puncte. În clasamentul echipelor BMW i Andretti Motorsport este pe poziţia a doua, cu 40 de puncte.
Formula E, transmisă în România
Formula E poate fi urmărită în România pe canalele Eurosport 1, Eurosport 2 şi pe Eurosport Player.