Vă era dor de cele mai bune prietene, mamă şi fiică? Lorelai şi Rory Gilmore se întorc la Diva Universal în sezonul 5 al premiatului serial „Fetele Gilmore”. Noul sezon are premiera luni, 29 august şi se difuzează de luni până vineri de la 20:00, la Diva Universal.
Petrecut într-un orăşel de poveste din Connecticut, în care locuiesc atât oameni obişnuiţi, dar şi visători, "Fetele Gilmore" este un serial plin de umor, pentru toate generaţiile, despre prietenie, familie şi legăturile dintre oameni.
Lorelai Gilmore (Lauren Graham) în vârstă de treizeci şi ceva de ani a greşit mult în viaţă, dar a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca fiica ei de colegiu şi cea mai bună prietenă, Rory (Alexis Bledel), să nu-i calce pe urme. Poate suna mai uşor decât a fost în realitate, având în vedere că cele două au aceleaşi interese, sunt la fel de inteligente, au aceeaşi dependenţă de cafea şi aceiaşi ochi. Rory este mai serioasă ca Lorelai, dar sunt anumite tendinţe, mai ales în ceea ce priveşte dragostea, care indică faptul că îi seamănă foarte mult mamei ei.
De la început, cele două, mamă şi fiică, s-au maturizat împreună. Lorelai era în liceu când a rămas însărcinată şi a ales să-şi crească fiica singură. Această mişcare îndrăzneaţă şi firea independentă şi matură a lui Lorelai au creat o ruptură între ea şi părinţii ei înstăriţi, dar conservatori Emily (Bishop) şi Richard (Herrmann). Totuşi, Lorelai a fost nevoită să se împace cu ei când avea nevoie disperată de bani pentru scoala privată a lui Rory.
La finalul sezonului patru, Lorelai şi Rory au fost şocate când stresul cauzat de noua afacere a lui Richard, ca să nu mai vorbim de revelaţia că era prieten în secret cu o veche dragoste a determinat-o pe Emily să-şi reevalueze căsnicia. Cei doi sunt acum separaţi, iar Richard s-a mutat în casa de lângă piscină.
La începutul sezonului cinci, atât Lorelai, cât şi Rory se confruntă cu schimbări majore în viaţă. Visul lui Lorelai de a-şi deschide o pensiune împreună cu cel mai bun prieten al ei şi bucătar, Sookie St. James (McCarthy), a devenit în sfârşit realitate. Pe cât era de fericită la început, Lorelai va avea parte de multe încercări, dându-şi seama că să fii propriul şef nu este atât de uşor precum credea. Cea ami mare surpriză în viaţa lui Lorelai este că prietenia de lungă durată cu Luke Danes (Patterson) s-a transformat brusc într-o relaţie de dragoste care va continua să înflorească în lunile următoare. Deşi Lorelai şi Luke încearcă să ţină secretă relaţia, întregul oraş află în curând că cei doi formează un cuplu, iar reapariţia tatălui lui Rory, Christopher (David Sutcliffe – "I’m with Her"), în Stars Hollow, pune paie pe foc.
Rory a avut propriile ei complicaţii sezonul trecut când s-a culcat cu fostul ei prieten, Dean (Jared Padalecki – "Cheaper by the Dozen," "House of Wax"), deşi acesta era un bărbat însurat. După ce şi-a petrecut vara în Europa cu bunica ei, Emily, Rory se întoarce în Stars Hollow, gata să-şi dea seama ce fel de relaţie au ea şi Dean. La începutul celui de-al doilea an la Yale, Rory devine şi mai implicată în ziarul colegiului şi întâlneşte şi un tânăr interesant, Logan (Matt Czuchry), care provine dintr-o familie la fel de înstărită ca a bunicilor ei.
În afară de mama ei, Rory ţine legătura şi cu cea mai bună prietenă a ei, Lane (Agena), care s-a mutat din casa mamei ei pentru a face parte dintr-o formaţie rock. O altă constantă din viaţa lui Rory este prezenţa fostei colege de clasă, Paris Geller (Weil), care va fi din nou colega ei de cameră la Yale.