Au început înscrierile pentru premiile ediției #9
După 8 ediții în care a creat o tradiție din susținerea jurnalismului narativ și a scrierii creative de non-ficțiune în România, prin peste 100 de autori premiați, 30 ateliere și talkuri susținute, Superscrieri se întoarce într-un nou format, dar cu aceeași misiune – de a crea o punte între scriitor și cititori. În 2020, Festivalul Superscrieri va include două zile de evenimente și va premia, ca în fiecare an, cele mai bune materiale jurnalistice din 2019, în cadrul competiției la care autorii sunt invitați să se înscrie până pe 10 ianuarie.
Ediția din 2020 a Festivalului Superscrieri, o inițiativă a Fundației Friends for Friends (FFFF.ro), este dedicată temei „De ce citim?” – o sărbătoare a scrisului, o celebrare a cititului, fiindcă fără super-cititori nu există super-scriitori.
De fiecare dată când vrem să scriem un lucru esențial, căutăm să citim cât mai multe lucruri despre acel subiect. Nu poți spune povești fără a citi povești, tot așa cum nu poți fi un bun scriitor fără să fii un atent cititor. Și fiindcă în 2019 unii scriu cu pixul, alții cu pixeli sau cu sunete, și tu, cititorule, ajungi să citești imagini și sunete, nu întotdeauna cuvinte. Și privitul sau ascultatul e citit, câteodată.
Desfășurat pe parcursul a două zile la finalul lunii martie 2020, programul festivalului va cuprinde ateliere, masterclass-uri, expoziții, proiecții de film, un Cerc al Donatorilor și alte activități dedicate publicului interesat de felul în care funcționează jurnalismul de calitate și ce poate aduce valoros în viețile lor de cititori.
Festivalul se va încheia la Teatrul Național București, cu Gala de Premiere a Superscrierilor de anul acesta. Pentru a participa la competiție, autorii își pot înscrie lucrările la cele 6 categorii (Reportaj, Investigație, Portret, Opinie, TV&video-jurnalism și Fotojurnalism/Fotografie de news și Fotografie documentară), până pe 10 ianuarie, prin completarea formularului de pe site-ul www.ffff.ro/superscrieri.
Materialele vor fi evaluate de un juriu reprezentat de: Emilia Șercan (președintele juriului), Mona Dîrțu, Irina Păcurariu, Cătălin Tolontan, Vlad Stoicescu, Paul Radu, Florin Negruțiu, Dan Duca, Oana Giurgiu, Marius Comper, Robert Schwartz, Paula Herlo, Georgiana Ilie, Ioana Moldovan, Ioana Cîrlig și Marko Risovic.
Despre festival – Sorin Trâncă, preşedintele FFFF și iniţiatorul competiţiei
„La ultimele ediții, Superscrieri a crescut deja în spirit de festival. Tot ce facem acum este să mergem mai departe cu misiunea asumată încă de la început, de a ne adresa atât autorilor, dar și cititorilor, de a-i pune în relație directă și de a crea și co-crea un context în care aceștia pot interacționa și de a face astfel evenimentul chiar și mai inclusiv pentru cei din urmă.”
Despre premii – Emilia Șercan, Președinta juriului
„Premiile Superscrieri este, incontestabil, cel mai important eveniment anual pentru presa din România. Dincolo de aprecierea cititorilor, pe care o primesc după fiecare subiect publicat, jurnaliștii au nevoie de evaluare, de recunoaștere și de validare din partea breslei, iar Premiile Superscrieri oferă apreciere pentru cele mai bune materiale de presă, pentru efortul de documentare din spatele lor și pentru modul în care servesc interesul public”.
Competiția din cadrul Festivalului Superscrieri își propune să scoată în față acele povești puternice, materiale scrise, video sau foto de calitate care informează corect, emoționează și ajung să schimbe percepții. În cadrul ediției de anul acesta se vor oferi peste 30 de premii, dintre care: premii I de categorie în valoare de 800 de euro, susținute de FAN Courier, Kaufland, ERSTE Asset Management, Enel România, premii speciale susținute de Romanian Bussiness Leaders (premiul cel mare, Superscrierea Anului, 1.500 euro), Orange România și Bitdefender, precum și premii onorifice, cu participarea publicului.
Pe parcursul celor 8 ediții precedente, competiția a adunat peste 500 de participanți unici, cu aproximativ 2000 de lucrări înscrise și a premiat peste 100 de câștigători, cu premii în valoare totală de 40.000 de euro.
BRD-Groupe Société Générale este de 6 ani partenerul strategic de bază, partener în oferirea celor 15 Burse Superscrieri pe tema educației și în publicarea celor două volume „Superscrieri”; FAN Courier și Kaufland, parteneri de creștere, investesc în extinderea proiectului; sponsori de categorie și susținători de bază ai premiilor: Friends\TBWA, Medlife, Romanian Business Leaders, ENEL România, ERSTE Asset Management, Orange România, Bitdefender și Conan PR.
Printre super-prietenii și susținătorii media se numără: Pagina de Media, IQads, MondayMemo, Savantgarde, Scena9, The Institute, Bookster, Books-Express, Centrul pentru Jurnalism Independent, Decât o Revistă, RISE Project, IGLOO Media, România Pozitivă, Cărturești, Editura Humanitas, Editura Publica și mulți alții.