În perioada 25 – 29 iulie, Radio România Muzical transmite în direct primele 5 spectacole din cadrul Festivalului Richard Wagner de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru cei care iubesc muzica lui Wagner.
Festivalul debutează pe 25 iulie cu premiera spectacolului „Olandezul zburător” în regia lui Jan Philipp Gloger, avându-l la pupitru pe dirijorul Christian Thielemann.
Următoarele 4 spectacole sunt reluări ale unor montări anterioare: „Tristan şi Isolda” (26 iulie), „Lohengrin” (27 iulie), „Tannhauser” (28 iulie) şi „Parsifal” (29 iulie).
Festivalul de la Bayreuth a fost înfiinţat chiar de Richard Wagner în 1876 şi de atunci se desfăşoară la Festspielhaus, clădirea concepută de însuşi Wagner pentru a adăposti punerea în scenă a dramelor sale muzicale. Istoria festivalului a fost una furtunoasă, în special datorită asocierii unor membri ai familiei Wagner cu regimul nazist.
În prezent, festivalul este condus tot de descendenţii direcţi ai lui Richard Wagner şi reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa muzicală germană şi internaţională.
Graţie colaborării sale cu Uniunea Europeană de Radio, Radio România Muzical transmite în direct cele 5 spectacole care deschid programul festivalului astfel:
25 iulie, orele 18.45-21.40. „Olandezul zburător” cu Franz Josef Selig, Adrianne Pieczonka, Michael Konig, Christa Meyer, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Christian Thielemann. Comentează Luminiţa Arvunescu şi invitatul ei, dr. Stephan Poen.
26 iulie, orele 16.55-23.30. „Tristan şi Isolda” cu Robert Dean Smith, Irene Theorin, Robert Holl, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Peter Schneider. Comentează Mihaela Soare.
27 iulie, orele 16.55-23.00. „Lohengrin” cu Klaus Florian Vogt, Anette Dasch, Wilhelm Schwinghammer, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Andris Nelsons. Comentează Anca Ioana Andriescu
28 iulie, orele 16.55-22.15. „Tannhauser” cu Lars Cleveman, Camilla Nylund, Gunther Groissbock, Michael Nagy, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Thomas Hengelbrock. Comentează Ligia Ardelean.
29 iulie, orele 16.55-23.45. „Parsifal” cu Burkhard Fritz, Detlef Roth, Thomas Jesatko, Susan MacLean, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Philippe Jordan. Comentează Anca Ioana Andriescu.
Transmisiunile directe sunt preluate şi de Radio România Cultural.
Radio România Muzical poate fi ascultat pe 97,6 şi 104,8 sau online la www.romania-muzical.ro.