29 noiembrie-16 decembrie 2021
În perioada 29 noiembrie–16 decembrie 2021, la Bologna și Roma, se va desfășura cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internaţional Propatria – Tinere talente românești, ediție ce și-a propus să aducă în prim plan cultura română și în alte orașe ale Italiei. Astfel, inaugurarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internaţional Propatria – Tinere talente românești, festival organizat de Asociația Culturală Româno-Italiană Propatria din Roma, în parteneriat cu Consulatul General al României la Bologna, Institutul Cultural Român, Accademia di Romania in Roma, EUNIC Roma, Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia” din Roma și cu patronajul Ambasadei României în Italia, Ambasadei Greciei în Italia și al Festivalului Internațional George Enescu, va avea loc la Bazilica Sfântul Petroniu din Bologna printr-un concert extraordinar susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu ocazia Zilei Naționale a României 2021.
Festivalul Internaţional Propatria – Tinere talente românești a fost iniţiat în 2011 cu scopul de a identifica, valoriza și sprijini excelența în rândul românilor rezidenți în Italia și în general în străinătate. De-a lungul primelor zece ediții, accentul a fost pus pe ideea propagării culturii românești în Italia, cu accent pe contribuția acesteia la consolidarea relațiilor între comunitatea română și cea italiană, organizatorii considerând esenţială păstrarea identității naționale sau formarea acesteia în conștiința tinerilor, viitoare personalități ale culturii, sportului, științei. De-a lungul celor 11 ani de istorie, festivalul a avut caracter multidisciplinar, propunându-şi evidenţierea excelenței tinerilor români stabiliți în străinătate, Festivalul Internaţional Propatria – Tinere talente românești devenind cu adevărat un proiect destinat promovării imaginii României și a elitelor românești în afara granițelor. Prin intermediul numelor importante care de-a lungul timpului au urcat pe scenă sau au colaborat, festivalul s-a aflat în rândul evenimentelor de înaltă ținută artistică realizate în Italia.
Urmărind să deschidă prin artă granițele diversităților culturale, să construiască punți interculturale de comunicare, Festivalul Internaţional Propatria – Tinere talente românești a găzduit în cei 11 ani de viață peste 60 de evenimente, concerte de muzică clasică, expoziții, prezentări de film și piese de teatru și a premiat în Gala premiilor de excelență peste 300 de tineri din toată lumea precum și mari personalități culturale sau sportive. Mai multe informații despre festival găsiți pe: https://www.propatriavox.it.
Directorul artistic al festivalului a fost în perioada 2014-2017 pianista Cătălina Diaconu (România/Italia), iar în perioada 2018-2021 pianista Mara Dobrescu (România/Franţa), programul însoțind publicul într-o călătorie fantastică de la muzică la cinema, de la teatru la evenimente cu scop social, totul culminând cu Gala Premiilor de Excelență Propatria. Evenimentele muzicale au fost așteptate cu nerăbdare în toate edițiile festivalului Propatria, pentru calitatea și diversitatea lor, iar acest proiect a devenit de-a lungul timpului un instrument de valorizare a excelenței românești de peste hotare, de consolidare a diasporei românești, de facilitare a contactului direct între tinerii români de prestigiu din toată lumea. Începând cu anul 2013, când festivalul a căpătat valența internațională, pe scena sa au urcat artiști consacrați sau tinere talente din Franța, Austria, SUA, Belgia, Spania, Olanda, Germania, Italia, Republica Moldova, SUA, Anglia, România, mulți dintre aceștia fiind premiați cu Trofee PROPATRIA, cu Premii de Excelentă sau burse de studiu. Participarea tinerilor din mai multe ţări reprezentative pentru diaspora română a condus la o mai bună cunoaștere a României culturale în țările de reședință ale acestora, o apreciere în continuă creștere a valorilor culturale ale poporului român și respectiv reconsiderarea și prețuirea la adevărata lor valoare a românilor de pretutindeni și a țării lor de origine. Ediția din acest an a festivalului va cuprinde următoarele evenimente:
29 noiembrie 2021, ora 19:00, Bazilica Sfântul Petroniu din Bologna – Piazza Maggiore
Concert inaugural susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu ocazia Zilei Naționale a României 2021.
În program piese de: Hans Leo Hassler, Pelle Olofson, Ola Gjeilo, Arvo Pärt, Anton Bruckner, Florian Costea, Nicolae Lungu (Solistă: Teodora Jaworski), Anton Pann (arr. Dan Mihai Goia), Francisc Hubic (Solist: Denis Maxim), Filotei Monahul (Solist: Silviu Năstase), Kodály Zoltan, Mircea Valeriu Diaconescu, Vytautas Miškinis, Knut Nystedt și Gordon Young.
Eveniment organizat în parteneriat cu Consulatul General al României la Bologna, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Accademia di Romania in Roma.
4 decembrie 2021, ora 19:00, Sala Baldini din Roma – Piazza di Campitelli 9
„KALEIDOSCOPIC HARMONY”
Recital susținut de chitaristul grec THANOS MITSALAS (Grecia)
În program piese de: J. Rodrigo (1901-1999), M. Llobet (1878-1938), A. Barrios Mangore (1885-1944), Gerard Drozd, S. Assad (1952-) și V. Ivanovic (1959-).
Eveniment organizat în parteneriat cu Ambasada Greciei în Italia.
7 decembrie 2021, ora 19:00, Sala Baldini din Roma – Piazza di Campitelli 9
„VALURILE DUNĂRII”
Recital susținut de pianista DANA CIOCÂRLIE (România/Franța)
În program piese de: Iosif Ivanovici, W. A. Mozart, F. Schubert, R. Schumann; G. Ligetti, B. Bartok, Paul Constantinescu, George Enescu și Violeta Dinescu.
Eveniment organizat în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român.
11 decembrie 2021, ora 19:00, Sala Accademica a Conservatorul „Santa Cecilia” din Roma – Via dei Greci 18
Concert susținut de violonistul Valentin Șerban (câștigătorul Concursului Internațional George Enescu 2020/2021) și pianistul Dragoș Dumitru, în cadrul stagiuni 2021/2022 a proiectului muzical EUROPA IN MUSICA. În program piese de: César Franck, Manuel De Falla, Igor Stravinski și Franz Waxman.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia” din Roma și cluster-ul EUNIC Roma.
16 decembrie 2021, ora 19:00, Accademia di Romania in Roma – Piazza José de San Martin 1
Proiecția filmului documentar Reeducarea de la Pitești – Drama unei generații realizat de Lucia Hosu Longin, documentar dedicat comemorării victimelor Revoluției Române din 1989. Eveniment organizat în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, Fundația Culturală Memoria – Filiala.
Festival realizat de: Asociația culturală româno-italiană „Propatria” din Roma
Cu patronajul: Ambasada României în Italia, Ambasada Greciei în Italia și Festivalul Internațional George Enescu din București
În parteneriat cu: Accademia di Romania in Roma, Consulatul General al României la Bologna, Institutul Cultural Român, Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia” din Roma, EUNIC Roma, Filarmonica Romana, Biblioteche di Roma, Fundația Culturală Memoria – Filiala Argeș, Asociația culturală ProContemporania din București, Asociația Propatria Vox din Focșani și HUBART Agency – Focșani.
Parteneri media: AGERPRES, TVR Internaţional, Radio România Internaţional, ASKANEWS, Abitare a Roma, B in Rome, Giornale Diplomatico, Roma a piedi, Romeing, PiuCulture, Italia a piedi.