Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, ediţia a 22-a, Sinaia, 3-23 august

afis FESTIVAL - ENESCU SI MUZICA LUMII 2021

După o ediţie exclusiv în aer liber în anul 2020, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, revine în 2021 cu ediția a XXII-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior, fără a renunţa, aşadar, la evoluţiile în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, Muzeul Sinaia, Casino-ul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Centrul Cultural Carmen Sylva şi nu numai.

Proiectul creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu va începe anul acesta pe 3 august cu un concert în aer liber desfăşurat începând cu ora 19 în faţa Casino-ului din Sinaia, concert susţinut de soliștii Orchestrei Române de Tineret şi intitulat Inspirații George Enescu – 140, Constantin Brâncuși – 145, de la clasic la folclor, marcând într-o manieră originală aniversările celor doi titani ai culturii române.

Concertele simfonice programate în sala Casino-ului din Sinaia vor fi susţinute de Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, solist Daniel Ciobanu – pian, pe 5 august, cu un program C. Silvestri, D. Șostakovici, R. Schumann, urmat de Romanian Sinfonietta Orchestra, condusă de Alexander Sitkovetsky, cu un program Mozart, Bizet/Schedrin, pe 11 august şi din nou Orchestra Română de Tineret dirijată de Constantin Adrian Grigore, pe 23 august, cu un program L. van Beethoven, J. Brahms, G. Enescu, P.I. Ceaikovski, solist Ștefan Cazacu – violoncel.

Tot la Casino-ul din Sinaia vor putea fi ascultate şi formule camerale, pe 12, 14 şi 16 august, în serile respective prezentându-se în faţa publicului sub genericul Generația mileniului lll, Antonia Tudose – pian, Maria Marica – vioară, Ștefan Aprodu – vioară, Sofia Smărăndescu – vioară, Cătălin Răducanu – pian, Cornelius Zirbo – violoncel, Iulian Ochescu – pian

afis FESTIVAL - ENESCU SI MUZICA LUMII 2021

Festivalul a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și este acum una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România. Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program atractiv.

Ca şi în anii trecuţi, şi actuala ediţie are în centru prezența a trei dintre orchestre naționale de tineret, respectiv Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra şi, nu în ultimul rând, Orchestra Junior, care va susţine un concert în aer liber la Centrul Cultural Carmen Sylva, sub bagheta lui Andrei Stănculescu, solişti Cristina Fieraru – soprană, Ștefan Aprodu – vioară, Juan Manuel Gomez – corn, sub genericul de la muzica clasică la muzica de film.

Ediţia a XXII-a a festivalului are în program nu mai puțin de 16 de concerte și recitaluri.

În organizarea Primăriei orașului Sinaia și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune un program dens şi divers, susţinut în mare parte de tineri și foarte tineri muzicieni.

Orchestrele românești care vor concerta în această ediție – Orchestra Română de Tineret, Orchestra Junior şi Romanian Sinfonietta fac parte din proiectul Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din trei categorii de vârstă și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert.

Marin Cazacu, directorul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” declara înainte de acest eveniment: „Sinaia a devenit sufletul celui mai important proiect muzical din ultimii 30 de ani. Orchestrele Naţionale de Tineret ale Romaniei se pregătesc şi se dezvoltă la Sinaia, oraşul care respiră nu numai aerul curat de munte, ci şi atmosfera culturală efervescentă pe care marele compozitor George Enescu a imprimat-o oraşului. Cei mai buni tineri muzicieni ai României au debutat şi şi-au început „cariera” la Sinaia, loc de inspiraţie şi imaginaţie pentru orice artist, iar Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” asigură prin acest proiect viitorul muzical al României.”

Organizatori : Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Primăria Sinaia
Parteneri: Fundația Prietenii muzicii „Serafim Antropov”, Filarmonica George Enescu, UNMB, Casino Sinaia, Centrul Cultural „Carmen Sylva”, Muzeul Naţional „George Enescu”
Sponsori: Hotel Palace, Hotel Caraiman, Hotel Piatra Şoimului, Redescoperă SINAIA, Vizual Graph
Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Agenţia de carte, Q Magazine, Mişcarea de rezistenţă.

Pentru  informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com./CentrulNationalTinerimeaRomana/.

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” – ediția a XXll-a

3–23 august 2021

PROGRAM

Marți 3 august – Casino Sinaia, ora 19 – Concert in aer liber
Inspirații George Enescu – 140 – Constantin Brâncuși – 145
Soliștii Orchestrei Române de Tineret
De la clasic la folclor!

Joi 5 august – Casino Sinaia, ora 19
Orchestra Română de Tineret
Dirijor Cristian Mandeal | Solist Daniel Ciobanu – pian
C. Silvestri, D. Șostakovici, R. Schumann

Sâmbătă 7 august – Muzeul Sinaia, ora 19 – Concert in aer liber
Duo de violoncele Jan Sekaci – Sofia Blându
De la baroc la romantic

Duminica 8 august – Casino Sinaia, ora 19 – Concert in aer liber
Muzica pentru toți! | De la clasic la divertisment
Formațiile Orchestrei Sinfonietta

Marți 10 august – Casino Sinaia, ora 19, Concert in aer liber
Alexander Sitkovetsky – vioară
Cvartetul Arcadia
Vivaldi – Anotimpurile

Miercuri 11 august – Casino Sinaia, ora 19
Romanian Sinfonietta Orchestra
Condusă de Alexander Sitkovetsky
Mozart, Bizet/Schedrin

Joi 12 august – Casino Sinaia, ora 19
Generația mileniului lll
Antonia Tudose – pian
Maria Marica – vioară
W.A. Mozart, L. van Beethoven, C. Saint Saens, F. Chopin

Vineri 13 august – Biserica Romano-Catolică, ora 19
Sub aripa Sfintei Marii| De la baroc la romantism
Adelina Cociobanu – mezzosoprană
Andrei Cocîrlă – bariton
Diana Maria Petrache – pian
Sacru, clasic și romantic

Sâmbătă 14 august – Casino Sinaia, ora 19
Generația mileniului lll
Ștefan Aprodu – vioară
Sofia Smărăndescu – vioară
Cătălin Răducanu – pian
G.Enescu, M. Ravel, Franz Waxman, D. Sostakovici

Duminică 15 august – Muzeul Sinaia, ora 19 – Concert in aer liber
Muzică pentru toți!
Soliștii Orchestrei Junior
De la clasic la jazz

Luni 16 august – Casino Sinaia, ora 19
Generația mileniului lll
Cornelius Zirbo – violoncel
Iulian Ochescu – pian
F. Schubert, I. S. Bach, J. Brahms

Marți 17 august – Centrul Cultural Carmen Sylva, ora 19 – Concert in aer liber
Orchestra Junior
Dirijor Andrei Stănculescu
Soliști: Cristina Fieraru – soprană
Ștefan Aprodu – vioară
Juan Manuel Gomez – corn
De la muzica clasică la muzica de film

Miercuri 18 august – Casino Sinaia, ora 19 – Concert in aer liber
Instrumente de poveste!|Cornul
Juan Manuel Gomez – corn| Ansamblul Jeunesse
Muzica clasică și de promenadă

Joi 19 august – Casino Sinaia, ora 19 – Concert in aer liber
Enescu forever!
Ansamblul Violoncellissimo| Condus de Marin Cazacu
De la clasic la rock!

Sâmbătă 21 august – Centrul Cultural Carmen Sylva, ora 19 – Concert in aer liber
Muzică pentru toți!| De la clasic la divertisment
Formațiile Orchestrei Române de Tineret

Luni 23 august – Casino Sinaia, ora 19
Capodopere ale muzicii clasice
Orchestra Română de Tineret
Dirijor Andrei Stănculescu | Solist Ștefan Cazacu – violoncel
L. van Beethoven, J. Brahms, G. Enescu, P.I. Ceaikovski

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.