Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Festivalul International de Teatru de la Sibiu, surprins intr-un documentar la TVR Cultural

TVR Cultural difuzează mâine, 3 decembrie, de la ora 16.15, prima parte a documentarului dedicat ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. În cele două episoade pe care realizatoarea Sanda Vişan le-a dedicat acestui eveniment vor fi prezentate momente inedite surprinse în cele 10 zile-maraton ale festivalului.

Teatru, dans, spectacol stradal, muzică, circ… Peste 300 de evenimente, 18 ani de existenţă, 10 zile de energie artistică şi două episoade ale unui documentar care concentrează pentru telespectatori esenţa acestui festival şi cărora le transmite imaginea Sibiului în sărbătoare. Telespectatorii vor putea urmări atât imagini din culisele festivalului, cât şi momente importante din cadrul evenimentului: conferinţe, lansări de carte, concerte, dar şi momente puse în scenă în spaţii neconvenţionale. Nu lipsesc fragmente din reprezentaţiile unor companii de renume din domeniul artelor spectacolului şi interviuri realizate cu regizori români şi străini prezenţi la cel mai important festival de artele spectacolului din România.

Sâmbătă, 3 decembrie, în primului episod al documentarului, puteţi urmări interviuri cu criticul de teatru George Banu, cu regizorul Eimuntas Nekrosius (Teatrul Meno Fortas) şi cu regizorul Zoltán Balázs. Veţi afla mai multe amănunte despre Ascanio Celestini (care semnează spectacolul „Războiul unui nebun”), despre compania lui Pal Frenak şi despre Claire Cunningham, o artistă care dansează pe cârje pe propriile coregrafii, şi despre un regizor care propune o piesă în care actorii adoptă poziţii corporale dificile.

În cel de-al doilea episod, difuzat de TVR Cultural în data de 10 decembrie, veţi face cunoştinţă cu artişti din Montreal: trupa de circ modern „Anonimii celebri” şi trupa de dans „Les Ballets Jazz de Montréal”, care a trecut de la baletul clasic la un stil care combină hip-hop-ul şi dansul stradal. Documentarul difuzat în 10 decembrie aduce în prim-plan şi un spectacolul-fantezie semnat de Richard Demarcy, one-man-show-ul „Portretul lui Dorian Gray” al prestigiosului Burgtheater Wien, expoziţia de scenografie George baron Löwendal, dar şi ineditul unei trupe din Israel, ai cărei creatori – Inbal Pinto & Avshalom Pollak – îmbină elemente de circ, pantomimă, dans şi film mut în trei spectacole interesante. Urmăriţi un interviu cu directorul artistic al trupei „Les Ballets Jazz de Montréal”, Louis Robitaille, dar şi cu alte personalităţi ale lumii culturale naţionale şi internaţionale care au vizitat Sibiul cu ocazia acestui festival.

Nefiind doar un eveniment local, ci unul cu ecou pe mai multe continente, Sanda Vişan s-a arătat interesată să-i facă radiografia, în cele două părţi ale documentarului „Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XVIII-a – F.I.T.S. – 2011”, difuzat pe TVR Cultural, în 3 şi 10 decembrie, de la ora 16.15.

Bucuresti, 02.12.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.