Sâmbătă, 11 iunie, în cadrul ceremoniei de închidere de la Cinema Elvire Popesco, au fost anunţaţi câştigătorii celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Filmului Francez. Acesta a avut loc între 1 și 12 iunie în Bucureşti şi în alte 10 oraşe din ţară, sub deviza „nos yeux grands ouverts/ochii noştri larg deschişi”.
Laureatele celor două secțiuni competitive dedicate tinerelor talente sunt regizoarele Charline Bourgeois-Tacque pentru filmul Les amours d’Anaïs, în Competiţia Tinere Talente Lungmetraj și Lila Pinell pentru filmul Le roi David în Competiția Tinere Talente Scurtmetraj. Ambele filme au fost alese dintr-o selecţie de cinci titluri.
În secţiunea Lungmetraj, câştigătorul a fost ales prin vot de publicul din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Deşi scorul dintre cele mai bine clasate filme a fost extrem de strâns, premiul a mers în final către Les Amours d’Anaïs, o comedie despre (dez)amăgirile amoroase ale unei tinere de 30 de ani jucată de Anaïs Demoustier, deopotrivă meditativă şi lejeră, amuzantă şi melancolică. Regizoarea Charline Bourgeois-Tacquet va primi o bursă în valoare de 1000 de euro acordată de Institutul Francez. Mai mult, un pachet de susţinere din partea TV5 Monde va fi oferit distribuitorului român care va aduce filmul pe ecranele din ţară.
În secţiunea Scurtmetraj, filmul câştigător a fost a decis de un juriu format din trei tineri critici de film: Dora Leu, Călin Boto şi Andreea Chiper. „Premiul nostru merge către Le roi David pentru percepția prezentului, pentru capacitatea de a capta spiritul complicat, dulce-amărui al generațiilor recente. Ne-a impresionat protagonista filmului – o feminitate nuanțată, arătată în totalitatea momentelor sale puternice, dar și în cele ridicole. O feminitate pe care o știm, pe care o putem recunoaște.” Premiul oferit regizoarei Lila Pinell pentru Le Roi David este un sejur de creaţie la Résidence de Poche/Rezidența de buzunar la Bucureşti a Institutului Francez din România.
Despre câștigătoare
După ce a studiat literatură și teatru, Charline Bourgeois-Tacquet a avut, pentru o vreme, o activitate editorială. În 2016, a regizat și a produs primul său scurtmetraj. În 2018, a atras aprecieri pozitive pentru al doilea scurtmetraj al său, Pauline Enslaved, ales în secțiunea Semaine de la Critique a Festivalului internațional de film de la Cannes și la Festivalul de film de la Clermont-Ferrand, unde a primit Premiul Special al Juriului și Premiul revistei Telerama. Același film a fost, de asemenea, preselectat pentru Premiile César din 2020 și a câștigat mai multe premii în festivaluri internaționale. Les amours d’Anaïs este primul lungmetraj al lui Charline Bourgeois- Tacquet. Filmul a avut premiera internaţională la Semaine de la Critique Cannes 2021.
Mai multe înformaţii despre Amours d’Anaïs şi Charline Bourgeois-Tacquet
După ce a studiat filozofia, Lila Pinell a urmat un master în film documentar la Lussas. A regizat primul său film în 2009 și a început o lungă colaborare cu Chloé Mahieu. Filmele Lilei au fost difuzate pe canalele Arte, France 2 și la numeroase festivaluri. Debutul ei în lungmetraj, Kiss and cry, regizat împreună cu Chloé, a avut premiera în 2017, în cadrul secțiunii ACID, la Cannes, și a fost lansat în cinematografe în același an. Scurtmetrjul Le Roi David a fost distins cu Marele Premiu și Premiul juriului studențesc – Clermont-Ferrand 2022; Premiul Jean Vigo 2021 pentru cel mai bun scurtmetraj; Marele premiu al publicului – Festival Silhouette 2021. Mai multe informaţii despre Le Roi David şi Lila Pinell