Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care debutează în 15 martie la București, aduce proiecții de filme și la Sibiu, în perioada 24-26 martie. Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, partener de tradiție al Festivalului, va găzdui proiecțiile la Centrul Cultural Habitus, din Piața Mică, nr. 4.
În 24 martie, ora 20:30, la Sibiu este programată comedia poliţistă „L’Innocent” de Louis Garrel, cu Louis Garrel, Roschdy Zem, Anouk Grinberg, Noémie Merlant, prezentată în cadrul secţiunii Panorama, care cuprinde cele mai îndrăgite filme franceze recente. Producția s-a aflat în Competiția San Sebastian IFF 2022, a fost proiectată în afara competiției la Cannes 2022 a primit premiul Cea mai Bună Actriță în rol secundar (Noémie Merlant) și Cel mai Bun Scenariu Original la Premiile César.
În 25 martie, ora 18:00, va fi proiectat filmul „Le lycéen” (+18), regia Christophe Honoré, cu Paul Kircher, Juliette Binoche, Vincent Lacoste, Erwan Keopa Falé. A câștigat Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la San Sebastián 2022.
În 25 martie, ora 20:30, urmează „La nuit du 12”, regia Dominik Moll, cu Bastien Bouillon, Bouli Lanners, Théo Cholbi. Filmul este câștigător al secțiunilor Cel mai Bun Film și Cel mai Bun Scenariu la Premiile Lumière (2023), a primit premii pentru: Cel mai Bun Film, Cel mai Bun Regizor, Cel mai Bun Actor în rol secundar (Bouli Lanners), Meilleur Espoir Masculin (Bastien Bouillon), Cel mai Bun Scenariu Adaptat, Cel mai Bun Sunet la Premiile César și a avut premiera la Cannes 2022.
În 26 martie, ora 18:00, iubitorii de film sunt invitați la „Au revoir le bonheur”, regia Ken Scott, cu François Arnaud, Antoine Bertrand, Louis Morissette, Patrice Robitaille. A primit Premiul pentru cea mai bună interpretare la Festivalul Internațional de Film de Comedie – Alpe d’Huez 2022.
Tot în 26 martie, ora 20:30, este programat filmul „Les enfants des autres”, regia Rebecca Zlotowski, cu Virginie Efira, Roschdy Zem, Chiara Mastroianni. A primit premiul pentru Cea mai Bună Actriță la Premiile Lumière, este câștigătorul premiului pentru cel mai bun montaj la Festivalul European de Film de la Séville, nominalizat la Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția 2022, selectat la Sundance 2023, Torronto IFF 2022.
Biletele pentru proiecțiile programate la Sibiu și detalii despre filme sunt disponibile online, pe www.tnrs.ro, și la Agenția de bilete din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17. Prețul unui bilet este 15 lei.
În perioada 15-26 martie, peste 110 proiecţii de filme vor avea loc în cinematografe şi spaţii culturale alternative din 13 oraşe din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Constanţa, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş.
Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara şi co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin” Constanţa, Inspire Cinema Craiova, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Alianţa Franceză Suceava şi Asociaţia K’Arte Târgu Mureş.