Institutul Cultural Român este interesat să stabilească parteneriate cu instituții și operatori culturali din mai multe orașe din țară, în vederea organizării edițiilor locale, în afara Bucureștiului, ale Festivalului Filmului European 2024.
Festivalul Filmului European, eveniment anual desfășurat sub egida EUNIC Romania (EU National Institutes for Culture), organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, cu sprijinul ambasadelor și al institutelor culturale europene de la București, va ajunge în anul 2024 la cea de-a 28-a ediție.
Edițiile locale ale Festivalului Filmului European vor avea loc în perioada 17-19 mai 2024 sau 24-26 mai 2024. În fiecare oraș va fi organizată o seară de inaugurare, care va include o recepție, urmată de două zile în care vor fi programate trei sau patru proiecții pe zi, dintre care una dedicată familiilor și copiilor, precum și posibile evenimente conexe, la propunerea ICR sau a partenerilor.
Partenerii locali vor asigura spații adecvate pentru proiecție (inclusiv tehnica necesară realizării proiecțiilor), vor fi organizatorii principali ai recepției din seara de inaugurare, vor asigura promovarea pe plan local a evenimentului, prin difuzarea, către presa locală, a comunicatelor de presă puse la dispoziție de organizatorii festivalului, precum și prin transmiterea invitațiilor către publicul-țintă, având posibilitatea de a tipări afișe și flyere adresate exclusiv publicului local.
Festivalul Filmului European va pune la dispoziția partenerilor locali filmele (drepturile de difuzare a filmelor și fișierele de proiecție), va oferi suport logistic în organizarea pe plan local a evenimentului, va realiza materiale publicitare generice, punând la dispoziția partenerilor grafica unor materiale publicitare dedicate exclusiv publicului local, va include partenerii locali în comunicatele de presă și în comunicările audio/video etc.
Propunerile de parteneriat, incluzând o descriere a instituției/a activității operatorului cultural, a spațiului propus pentru proiecții, detalii despre evenimente asemănătoare derulate anterior (sau link-uri), precum și o argumentare și un plan de comunicare, vor fi trimise până la data de 5 decembrie 2023 la adresa ffe@icr.ro, iar ICR va transmite răspunsul pe e-mail, în data de 15 decembrie 2023. Pentru întrebări și detalii suplimentare: ffe@icr.ro, 0741 271 273