Etapa a 4-a a Intercontinental Le Mans Cup se va desfășura duminică, 3 iulie, pe circuitul Enzo & Dino Ferrari din Imola, nu departe de uzina Căluțului Cabrat. Aproape de casă, Ferrari vine în forță la această etapă de anduranță ce se bucură de un succes deosebit.
În cadrul celebrului Muzeu Ferrari din Maranello a avut loc în deschiderea cursei o conferință de presă, la care au fost expuse un Ferrari 166 MM, model ce a câștigat cursa de la Le Mans în 1949, alături de noua 458 Italia GT2. Au fost prezenți Antonello Coletta, directorul Departamentului de Competiții al constructorului italian, precum și cei doi piloți ai echipei AF Corse: Giancarlo Fisichella și Gianmaria Bruni, foști piloți de Formula 1, ambii favoriți la titlul categoriei GT-PRO.
Victorioasă la Spa și pe locul 2 la Le Mans, echipa AF Corse, ce-și are sediul la Piacenza, ocupă prima poziție în clasamentul rezervat echipelor GTE-PRO, iar Ferrari este pe locul 2 în clasamentul constructorilor în cadrul Intercontinental Le Mans Cup.
Cei doi coechipieri și totodată conaționali vin la Imola cu gândul la victorie. Pentru această etapă, 10 Ferrari s-au înscris la start (6 F458 Italia și 4 F430). Bătălia pentru victorie se anunță foarte disputată, la toate clasele.
Giancarlo Fisichella a declarat: «În acest an simt că am căpătat și mai multă experiență cu automobilul de GT și cunosc acum bine și întreaga echipă. După o carieră în Formula 1, a trebuit să mă adaptez unui stil diferit de pilotaj și unui format de curse diferit și să îmi aduc contribuția la victorie. În anduranță succesul nu depinde numai de calitățile pilotului, ci a întregii echipe. Mă înțeleg foarte bine cu Gimmi Bruni, pe care-l consider un adevărat maestru și el m-a ajutat să mă adaptez imediat la pilotajul acestei mașini. Împreună am câștigat la Spa, am fost foarte aproape să câștigăm la Paul Ricard și la Le Man, iar aceste performanțe s-au obținut prin multă muncă și profesionalism. Fiind aprope de uzina de la Maranello, ne simțim obligați să fim performanți și să luptăm pentru victorie.»
În România, cursa va putea fi urmărită în direct, în exclusivitate pe Eurosport 2, duminică, 3 iulie, începând cu ora 13.00 (ora României). Competiția va putea fi urmărită între orele 13.00 și 19.00 și în Restaurantul Forza Rossa Caffe, de pe Calea Victoriei, singurul local dedicat pasionaților de automobile și motorsport din România.
Circuitul Enzo și Dino Ferrari se află lângă comuna Imola (Emilie-Romagne), nu departe de Bologna. Lung de 4,909 km, el a fost creat în 1950. Aici s-au organizat 26 de Mari Premii de Formula 1 (Marele Premiu al Italiei sau al Principatului San Marino). O particularitate este folosirea traseului în sensul invers al acelor de ceasornic. Infrastuctura circuitului a fost refăcută recent, iar cursa de 6 ore de duminică reprezintă competiția cea mai importantă ce se organizează în acest an acolo. De altfel, este pentru prima dată în istoria seriei Le Mans când poposește la Imola.
Ferrari 458 Italia este o berlinettă de două locuri, cu motorul V8 amplasat central spate, ce beneficiază, ca și celelalte modele Ferrari de bogata experiență pe care compania a acumulat-o în Formula 1. Modelul de stradă aduce un ambient de condus cu totul inovant, cu un nou volan și un tablou de bord ce sunt transferate direct din lumea curselor. Cu toate că cilindreea motorului este mai mică față de precedentul model F430, puterea motorului a crescut ca și accelerațiile și performanțele globale ale mașinii. Automobilul poate fi achiziționat în România prin Grupul Forza Rossa, importator exclusiv. Showroom-ul Ferrari din România se află în Otopeni, în apropierea Aeroportului Internațional Henri Coandă.
Despre Forza Rossa Group
Forza Rossa este un grup românesc, lider pe piața automobilelor sport și lux din regiune. Reputația companiei vine de la echipa de profesioniști, dedicați și cu viziune asupra așteptărilor și exigențelor clienților. Forza Rossa este reprezentantul oficial și exclusiv al mărcilor FERRARI și LOTUS în România și în regiune. Ferrari Store, de pe Calea Victoriei, este unul dintre cele mai mari magazine oficiale ale mărcii Ferrari din Europa. De aici se pot achiziționa accesorii, îmbrăcăminte și obiecte din colecțiile oficiale Ferrari Lifestyle sau Fan. Imediat lângă acesta se află Restaurantul Forza Rossa Caffe, prima locație din România și din Sud-Estul Europei care propune clienților săi combinații spectaculoase, bazate pe conceptul de coffee design și de gastronomie moleculară. Acolo se pot urmări în direct marile premii de Formula 1 precum și alte competiții sportive naționale sau internaționale.