Spectacolul “Femeia, eterna poveste”, producţie a Teatrului “Stela Popescu”, o poveste interbelică în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie, se joacă pentru prima oară la Teatrul Nottara, Sala Olga Tudorache, pe 16 iunie, ora 19. În distribuţie, Crina Matei, Daniel Filipescu, Ana Maria Ivan, Cristian Neacșu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu si nu numai.
Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureștean „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniștii sunt Maria (Ana Maria Ivan), proaspăt angajată la bucătărie și chelnerul Pavel (Cristian Neacşu). Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaște un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii.
Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, în interpretarea Crinei Matei şi a lui Daniel Filipescu, precum Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară, Femeia, eterna poveste, Ce faci astă seară tu şi nu numai. La acea vreme, moartea Titei Cristescu fusese un scandal imens în presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni importanți. Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii și primul secretar al Partidului Comunist Român, iar cel despre care se credea că a omorât-o era celebrul inginer Liviu Ciulei.
Actriţa Crina Matei recomandă acest spectacol, unul dintre cele mai longevive al Teatrului Stela Popescu: „În Femeia, eterna poveste, publicul se întâlnește cu parfumul boem al Bucureștiului interbelic, cu grădinile lui de vară, inspirate din Parisul al cărui nume și modă le împrumută. Muzica este frumoasă, versurile romantice sau comice, pe alocuri. Iar domnișoara Dorothee, pe care o interpretez, cântă sau își consumă scurte înțepături amicale sau de amor cu partenerul de scenă, prea uitătorul galeș în jurul său, maestrul Titi. Costumele sunt splendide (create de scenografa Anca Albani), iar gureșa și prețioasa Dorothee, le plimbă mândră pe scenă, aruncând ocheade mesenilor ce au venit să o asculte. Și asta, în timp ce spectatorul asistă, întrerupt de câte o melodioară veselă sau melancolică, la o poveste inspirată din celebrele crime ale vremii, relatată de nurlia Maria de la bucătărie.”
O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet în seara plină de suspansul dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă ce lasă totuși o umbră de îndoială. La final, spectatorul va rămâne cu curiozitatea de a răsfoi istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale.
Bilete pe: www.teatrulstelapopescu.ro, www.mystage.ro, www.iabilet.ro și theatrum.ro
www.facebook.com/TeatrulStelaPopescu
www.instagram.com/teatrulstelapopescu
Pentru acreditări de presă: Simona Iordache 0753174618, pr@teatrulstelapopescu.ro.