AMC lansează pe 5 iunie cel de-al treilea sezon din serialul horror extrem de apreciat de fanii și criticii din întreaga lume, ”Fear the Walking Dead”. Primul episod al noului sezon se va difuza în premieră simultană cu SUA de la ora 4:00 și în reluare, în aceeași zi de la ora 22:00.
”Fear the Walking Dead” revine cu al treilea sezon, iar familiile protagoniste vor fi reunite în zona vibrantă și violentă a frontierei SUA-Mexic. Barierele internaționale nu mai există din cauza apocalipsei, iar personajele noastre trebuie să încerce să reclădească nu doar societatea, dar și familia. Madison se reîntâlnește cu Travis, însă Alicia a fost distrusă de moartea lui Andreas.
La doar câteva mile distanță de mama sa, prima acțiune a lui Nick în calitate de lider a condus la pătrunderea Lucianei într-o ambuscadă organizată de un grup militar american. Cei doi au reușit să scape de moarte, dar Nick a încetat să se mai simtă nemuritor.
Revenindu-și atât emoțional cât și fizic, Strand își dorește să exploateze moneda noii lumi, iar captivitatea Ofeliei îi va testa acesteia abilitatea de supraviețuire și va afla dacă regăsește în ea sălbăticia tatălui său.
Pe parcursul noului sezon, personajele principale vor evolua într-o manieră total neașteptată, iar efectele apocalipsei și dorința de supraviețuire își vor pune amprenta asupra relațiilor dintre ele.
În cel de-al treilea sezon, Madison nu mai are compasiune. Își promite că nu va mai repeta greșelile trecutului, chiar dacă acest lucru înseamnă că va trebui să adopte brutalitatea. Pe măsură ce Madison evoluează în cursul acestui sezon, o vom vedea devenind din ce în ce mai întunecată. Scopurile sale sunt nobile, însă mijloacele sunt compromise moral. Ea va sacrifica mila și îi va pune în pericol pe cei pe care îi iubește cel mai mult. Responsabilitățile de mamă nu vor pieri, iar ea va evolua în regina noastră apocaliptică.
Travis se referea la altceva atunci când dădea lecții despre Jack London și ”supraviețuirea” în trecut. Apocalipsa l-a consumat și l-a distrus. Dar oare îl va reclădi acum? Ceea ce a rămas din familia sa este neprețuit. O iubește pe Madison și are o datorie față de Alicia. Travis le va apăra, dar o va face într-un mod diferit. A încercat să aibă compasiune, dar acest lucru l-a costat. A pierdut o parte din el însuși, dar ceva mult mai puternic i-a luat locul. Se simte mai apropiat de Madison, așa cum nu s-a mai simțit de mult timp, amândoi au comis fapte sumbre și amândoi și-au pierdut fiii.
Prima acțiune a lui Nick în calitate de lider i-a condus pe toți într-o capcană și au dat de un grup militar mortal ce a făcut ca toți membrii Coloniei să se împrăștie de-a lungul Tijuanei. Acceptând în final pe cei vii și găsindu-și speranța. El găsește repede o lume mult mai întunecată și disperată în finalul sezonului al doilea. Nick s-a maturizat considerabil. Exceptând momentul în care a crezut că aduce ceva bun Lucianei și oamenilor ei, a fost doborât și acum nu se mai simte nemuritor. Spiritualitatea pe care a căutat-o in Colonia poate sau nu să existe, iar el trebuie să își regăsească de fiecare dată puterea, pe măsură ce intră în al treilea sezon.
Alicia s-a maturizat în al doilea sezon, iar ea și mama ei sunt mai apropiate ca niciodată. Nick nu mai este o amenințare la dragostea maternă, iar acest lucru i-a dat Aliciei un scop și încredere. În apocalipsă, acțiunea rapidă poate însemna viață sau moarte, a ta sau a altcuiva. Alicia a ucis pe cineva, un lucru la care Madison nu se aștepta și nu credea că îl va face, însă într-un anumit fel, acest lucru le unește ca mamă și fiică. Distrusă după ce l-a ucis pe Andreas pentru a-l apăra pe Travis, Alicia și-a pierdut viitorul și are nevoie să dea vina pe ceva sau pe cineva. Dacă va găsi acea persoană sau acel lucru, atunci poate va putea justifica ceea ce a făcut.
Ultima dată când l-am văzut pe Strand, era în oglinda retrovizoare pe măsură ce Travis, Madison și Alicia fugeau de distrugerea pe care au făcut-o la Rosarito Beach Hotel. Revenindu-și după o rană de înjunghiere, el nu este pregătit să plece la drum și preferă să rămână unde este hrană, apă și este în siguranță. Își calculează următoarele mișcări în comunitatea refugiaților din hotel și își ține promisiunea făcută lui Madison, aceea de a rămâne în viață. El mereu s-a priceput la analiza rapidă a situației și să se adapteze circumstanțelor. Dar pierderea Thomas Abigail este diferită, lăsându-l pe Strand în dificultate, iar plecarea lui Madison, Travis și Alicia a îngreunat lucrurile pentru el. Strand trebuie să găsească un motiv pentru a trăi. Îi trebuie o nouă busolă pentru a ajunge la destinație și o nouă monedă pentru a finanța călătoria. Oare ce are valoare în această lume nouă?
Ofelia se dovedește a fi o supraviețuitoare, precum tatăl său. Eliberată de părinți și povara pe care aceștia erau pentru ea, dar captivă cu aceia care nu îi sunt familie, Ofelia a ales o altă cale. Ea a decis să refuze apocalipsa, să refuze fatalismul. A încercat să contacteze bărbatul pe care cândva l-a iubit și l-a pierdut. Ofelia are resurse precum părinții ei și poate manipula situații în favoarea sa. Nu mai crede în sanctuar și nu mai are compasiune. Ea se va reîntâlni cu Madison și familia sa, dar acum este femeia care i-a abandonat, care i-a lăsat în hotelul plin cu zombie și le-a furat mijlocul de transport. A urmat speranța, dar cum o va răsplăti? Și cine este bărbatul misterios care a confruntat-o la graniță?
The Atlantic, a afirmat: “Fear the Walking Dead deja face o treabă mai bună decât serialul original în modul în care examinează cum civilizația, mai degrabă decât un grup restrâns de supraviețuitori, reacționează și evoluează în timpul apocalipsei.”
Promo-urile disponibile pentru noul sezon: