FashionUP, care a preluat de la 1 octombrie operaţiunile Click4Fashion, anunţă un nou parteneriat important pentru strategia sa de dezvoltare. Din această lună, distribuţia produselor din portofoliul La Redoute va fi asigurată în România, Bulgaria şi Ungaria prin magazinul online FashionUP.
Acest parteneriat va asigura clienţilor FashionUP accesul la peste 20.000 de produse noi de la 200 de branduri.
„Odată cu acest nou parteneriat, FashionUP își consolidează gama de produse și aduce pe piața locală un jucător important din domeniul fashion. Ne-am dorit mereu să le oferim clienților noștri cele mai bune produse, la prețuri avantajoase, iar acum ne bucurăm să le facilităm accesul la brandurile celebre pe care La Redoute le are în portofoliul său. Ne pregătim acum pentru perioada ultimelor două luni din an și ne vom concentra mai ales pe serviciile de livrare și client service, pentru ca toți cumpărătorii să aibă parte de cea mai bună experiență de shopping”, a declarat Alin Stanciu, fondator și director FashionUP.
La rândul său, Jose Metz, International Partnership Director La Redoute, se declară foarte încrezător în viitorul acestui proiect comun: „Suntem convinşi că noul parteneriat cu FashionUP va fi o poveste de succes. În România şi Bulgaria, FashionUP este cel mai apreciat magazin online unde clienţii vor putea descoperi si achiziţiona produse de modă aduse direct din Franţa. Serviciile excelente, design-ul şi calitatea deosebită sunt factorii care garantează viitorul colaborării noastre”.
Pentru a sărbători acest parteneriat, FashionUp îi încurajează pe clienţi să testeze calitatea noilor produse şi oferă un discount de 20% pentru primele trei zile (în perioada 10 – 12 octombrie).
Mai mult, această extindere va asigura disponibilitatea pe site-ul FashionUP a produselor pe care clienții le doreau. “FashionUp va fi de acum o destinaţie de shopping excelentă și pentru familiile cu copii, prin introducerea brandurilor ABCD’R, R Mini, R Pop, care se adresează tuturor segmentelor de vârstă, de la nou-născuţi la adolescenţi. De asemenea, vom avea o secţiune dedicată accesoriilor pentru casă”, a declarat Mira Anghelescu, COO FashionUP.
La Redoute este cea mai mare companie franceză de comerţ la distanţă. Brandul a debutat ca o companie în industria lemnului, dar, în timp, La Redoute a devenit un lider în vânzarea de tip catalog. În prezent, este lider e-commerce în Franţa, pe segmentul modă şi accesorii pentru casă. Brandul La Redoute este prezent în 26 de ţări.