Farmexim și Help Net, parte a PHOENIX group, au continuat în 2022 politica de sustenabilitate bazată pe agenda anunțată în 2021 și menită să contribuie la acțiunea climatică, economia circulară, sustenabilitatea în business, implicarea socială, diversitatea și egalitatea de șanse. Toate activitățile sunt prezentate în Rapoartele de Sustenabilitate publicate de cele două companii:
Angajament față de mediu
Farmexim și Help Net și-au luat angajamentul de a reduce în mod constant emisiile de gaze cu efect de seră, în condițiile în care consumul de energie și căldură împreună cu autoturismele din flotă reprezintă principalele surse pentru aceste emisii. Astfel, cele două companii fac demersuri continue pentru a-și eficientiza activitățile și explorează metode de a reduce consumul și amprenta de mediu, precum: instalarea unui sistem de măsurare a temperaturii în toate clădirile, modernizarea sistemului de iluminat, reînnoirea flotei de mașini, optimizarea traseelor, evaluarea kilometrilor parcurși anual pentru fiecare filială, utilizarea de combustibili alternativi, instalarea de panouri solare.
Rezultatele acestor măsuri sunt cuantificabile. În 2022, Farmexim a achiziționat 1.405 MWh de energie electrică, față de 2021, când cantitatea de energie electrică cumpărată a fost de 4.120 MWh. Este o reducere cu 66% a cantității de energie electrică. Și în cazul Help Net, consumul de energie electrică a fost mai redus în 2022 față de anul precedent.
Pe măsură ce continuă dezvoltarea activităților, Farmexim și Help Net fac demersuri pentru a crește eficiența energetică a clădirilor, pentru a reduce consumul de combustibil și pentru a-și extinde portofoliul de energie regenerabilă.
Angajament față de oameni și societate
Având o cultură organizațională fundamentată pe drepturile omului, egalitate de șanse și diversitate, Farmexim și Help Net au dezvoltat și au participat la proiecte de implicare socială și în 2022. Help Net a sponsorizat inițiative care servesc binelui comun, în valoare totală de peste 400.000 lei. Fondurile au sprijinit activitatea unor asociații și organizații non-guvernamentale, precum:
- Societatea Națională de Cruce Roșie din România – în campania “Umanitatea nu are granițe” de ajutorare a refugiaților din Ucraina;
- Asociația Centrul de Performanță Before & After School CONIL;
- Societatea Studenților în Farmacie București – pentru proiectul de simulare a examenului de admitere la Facultatea de Farmacie, organizat pentru elevii de liceu din clasele a XI-a și a XII-a;
- Asociația Studenților Farmaciști din Târgu Mureș – pentru organizarea Conferinței anuale a studenților farmaciști “Pharmacofor” și susținerea revistei “Rețeta, Jurnal de Farmacie”;
- Clubul Sportiv ”Academia de Fotbal Gheorghe Hagi”
În 2022, Farmexim și Help Net au implementat programe de training pentru angajați, astfel încât aceștia să își poată dezvolta cunoștințele și abilitățile necesare pentru parcursul profesional și pentru a avansa în carieră. Doar anul trecut, 256 de angajați Farmexim și-au îmbunătățit competențele cu sprijinul programelor de training.
De asemenea, Farmexim a fost parte din proiectul “Educație duală”. În colaborare cu Ministerul Educației și cu Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, Farmexim a susținut acordarea de burse, dar și organizarea în depozitul central a unor cursuri de specializare acreditate și programe de internship pentru elevii de liceu. Astfel, tinerii au aflat ce înseamnă profesia de farmacist și care sunt oportunitățile de carieră în domeniul distribuției de medicamente.
”Căutăm în permanență să diminuăm impactul pe care îl avem asupra mediului, să protejăm practicile corecte în muncă, să menținem condiții de lucru sigure și să respectăm drepturile omului. În plus, avem grijă să integrăm sustenabilitatea în procesele noastre zilnice. În 2022 am făcut pași importanți pentru ca business-ul nostru să fie mai eficient din punct de vedere energetic și vom continua pe acest drum. Așa cum vom continua și să ne concentrăm atenția asupra oamenilor – pacienți, angajați, clienți, parteneri – și să investim în sănătatea și bunăstarea lor”, a declarat Nikolay Kolev, Managing Director al Farmexim și Help Net.
Farmexim și Help Net își defășoară activitatea în conformitate cu Regulamentul UE 852/2020, care este inclus în strategia de business și în cea de sustenabilitate a PHOENIX group și care a stabilit următoarele obiective: atenuarea schimbărilor climatice; adaptarea la schimbările climatice; utilizarea durabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine; tranziția către o economie circulară; prevenirea și controlul poluării; protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor.
PHOENIX group și-a stabilit ca obiectiv oficial atingerea neutralității climatice în cadrul propriilor operațiuni comerciale până în anul 2030 și subliniază astfel angajamentul de a crea valoare adăugată pentru societate și mediu, dincolo de misiunea sa în domeniul sănătății.