Reţeaua de farmacii DONA a lansat campania „Halatul de farmacist DONA nu se primeşte, se merită”, cu sprijinul agenției Publicis România. Promovat activ începând din 29 februarie, mesajul campaniei este declinat în TV, radio, presă, OOH şi digital.
Elementul principal în jurul căruia este construită întreaga campanie creativă este halatul de farmacist DONA. Pentru farmaciști acesta este un simbol de mândrie, pentru pacienți este garanția unui serviciu impecabil. Mai mult decât profesionalism, ceea ce face diferența și determină pacienții să aleagă o farmacie sau alta sunt pasiunea adevărată pentru meserie și grija față de nevoile medicale.
”Farmaciștii DONA reprezintă unul dintre principalele noastre motive de mândrie, profesionalismul și calitățile lor umane fiind confirmate de cercetările de marketing pe care le organizăm regulat. Un exemplu mai putin științific în acest sens este demersul pe care l-am inițiat pe pagina noastră de Facebook cu ocazia lansării acestei campanii: o invitație de a nominaliza farmaciști DONA care au depășit așteptările. Am fost pur și simplu impresionați de sutele de like-uri, share-uri și mesaje de mulțumire primite în decurs de numai câteva ore pentru farmaciști de-ai noștri din toată țara și pentru căldura cu care oamenii au vorbit despre ei. Dincolo de faptul că farmaciștii DONA își cunosc meseria, fiind foarte bine pregătiți și mereu capabili să ofere o recomandare avizată, ei câștigă încrederea prin faptul că ascultă și le pasă. Iată că nu este doar un mesaj de auto-promovare, ci o confirmă chiar pacienții pe care îi ajutăm. Iar pentru noi acest lucru este cel mai important”, a punctat Radu Dumitrescu, Director de Marketing DONA.
DONA este una dintre rețelele de farmacii care angajează cele mai mari investiții în profesionalizarea farmaciștilor, respectiv peste 400.000 EURO sunt direcționați anual către instruirea farmaciștilor juniori, traininguri de consiliere și comunicare cu pacienții, traininguri de produs, diagnostic etc. Anul trecut, numărul farmaciștilor DONA a crescut cu aproximativ 40%, pe de o parte pentru a susține creșterea rețelei, iar pe de altă parte pentru a asigura consiliere de calitate pacienților.
Spotul TV surprinde transferul de cunoștințe dintre farmaciștii seniori și cei tineri, dar și insuflarea spiritului și valorilor DONA de grijă și respect.
"Campania s-a bazat pe faptul că în spatele experienței farmaciștilor DONA stă un cod de valori. Aceste valori nescrise le completează pe cele deontologice, iar acestea nu sunt doar vorbe goale, ci valori pe care le respectă orice farmacist DONA. În comunicarea vizuală codul îmbracă forma unui simbol grafic și lingvistic ușor de înțeles: halatul farmacistului. Si pentru că farmaciștii DONA nu trebuie să fie doar bine pregătiți, ci să fie și empatici, să îți zâmbească, să îți facă o recomandare, să fie pasionați de profesia lor, să simplifice lucrurile cele mai complicate, să își țină minte clienții, să facă parte din comunitate, credem că nu oricine poate sa devină un farmacist DONA. De aici și mesajul campaniei ,“halatul de farmacist DONA nu se primește, se merită", a explicat Adina Albu, Account Director Publicis România.