pentru stocarea în mediul mobil, punând la dispoziţia utilizatorilor săi sisteme notebook echipate cu drive-uri solid state
Dell va furniza această nouă tehnologie pe toate produsele din generaţia următoare a gamei LatitudeTM
Dell a anunţat astăzi echiparea notebook-urilor Latitude D420 (model „ultramobil”) şi D620 ATG (model semi-rugged) cu drive-uri solid state (SSD) SanDisk® de 1,8 inci şi 32GB. Dell devine astfel unul din primii producători care oferă o alternativă de tip flash la drive-urile hard disk (HDD) pe notebook-urile destinate clienţilor companii.
Dell consideră că drive-urile bazate pe tehnologie flash oferă un potenţial important. Compania va integra această tehnologie de stocare pe toate produsele din viitoarea generaţie de notebok-uri Latitude, datorită fiabilităţii şi performanţei crescute pe care le oferă, precum şi datorită avantajelor legate de reducerea zgomotului emis.
Dispozitivele SSD se bazează pe memorie flash şi reprezintă o alternativă la hard drive-uri. Spre deosebire de tradiţionalele HDD-uri, care utilizează platane rotative şi capete de citire/scriere, aceste dispozitive se bazează pe memorie flash şi nu includ componente mobile. Noile drive-uri au aceeaşi formă şi mărime ca şi dispozitivele HDD şi utilizează aceiaşi conectori pentru integrarea în sistemele existente.
“Drive-urile solid state reprezintă o soluţie de stocare excelentă pentru utilizatorii produselor noastre mobile”, a declarat Eric Greffier, Director, Client Products, Dell EMEA. “Dell intenţionează să se poziţioneze în avangarda industriei în ceea ce priveşte furnizarea acestor noi drive-uri, pe care le vom încorpora pe toate produsele din viitoarea generaţie a gamei Latitude.”
Reduceri de costuri, prin fiabilitate şi prin creşteri de performanţă
Testele tehnice au arătat că toleranţa operaţională la şocuri a unităţilor SSD este de până la 1.300 Gs, de două ori mai mare decât cea a drive-urilor mecanice. Mai mult decât atât, la testele de impact de nivel extrem, celelalte componente hardware ale notebook-ului cedează înaintea unităţii SDD. În plus, se estimează că drive-urile SDD reduc de 3 ori şi jumătate probabilitatea defecţiunilor în comparaţie cu drive-urile mecanice standard. Acest beneficiu va reduce costurile asociate defecţiunilor de hard disk – defecţiuni care, potrivit analiştilor companiei Gartner, reprezintă unul din principalele două motive pentru problemele de funcţionare ale sistemelor notebook, ca şi până la 45% din totalul defecţiunilor de hardware.
“Introducerea memoriei flash solid state reprezintă un pas important în evoluţia computerelor personale, aceste dispozitive oferind o alternativă durabilă şi eficientă la hard drive-uri,” a declarat Eli Harari, fondatorul şi CEO-ul companiei SanDisk. „În curând, defecţiunile de hard disk şi pierderile de date vitale care le însoţesc vor deveni o simplă amintire pentru angajaţii care lucrează constant în mediul mobil şi care se bazează intens pe notebook-uri. Suntem încântaţi de faptul că Dell a ales soluţia SDD de la SanDisk pentru lansarea acestei tehnologii pe PC-urile mobile ale companiei.”
Noile drive-uri pot spori performanţa sistemului cu până la 23% şi pot reduce timpul de pornire al sistemului cu până la 34% în comparaţie cu HDD-urile tradiţionale disponibile pentru Latitude D420 şi D620 ATG.
Preţuri şi disponibilitate
Drive-urile sunt disponibile începând de astăzi în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în configuraţiile personalizate (non-standard) ale notebook-ului „ultramobil” Latitude D420 şi ale notebook-ului semi-rugged D620 ATG. Preţurile pornesc de la 425 de Euro, sumă care nu include TVA şi taxele de livrare.
{mosloadposition user10}