Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Family Potraits- un proiect Hotpoint in colaborare cu Steve McCurry

Hotpoint colaborează cu fotograful premiat la nivel internațional pentru a realiza o colecție de portrete a familiilor europene

Hotpoint, alături de celebrul fotograf Steve McCurry, lansează o competiție online care are ca obiectiv realizarea unei colecții de fotografii cu familii din Europa. Competiția se va încheia pe 15 octombrie și se adresează familiilor din România, Italia, Franța, Polonia, Cehia, Rusia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, Spania și Portugalia.

Fiecare participant trebuie să realizeze poze portret cu familia sa (până la 10 fotografii), într-un moment și un loc obișnuite, dar care să se remarce datorită puterii relațiilor de familie.

În fiecare ţară va fi desemnată o familie câștigătoare. Aceasta va beneficia de experiența unei ședințe foto cu celebrul fotograf în timpul unei vacanțe la New York, în perioada Crăciunului.

O poză poate spune multe despre viața unei familii și despre poveștile care leagă membrii acesteia. “În portretele mele încerc să exprim acel moment vulnerabil când sufletul unui om se poate citi pe chipul său. Îmi place ca pozele mele să spună o poveste,” declară Steve McCurry într-o mărturisire născută dintr-o perspectivă unică, rezultată dintr-o carieră în care a urmărit oameni și evenimente în cele mai îndepărtate locuri ale planetei. “Când fac fotografii ale familiilor pe care le întâlnesc încerc să exprim puterea relațiilor umane, dezvăluită de mici indicii, vizibile pe chip, dar și prin gesturi și comportamente.”

“Fiecare familie este specială și unică, și reprezintă o fereastră către universalitatea valorilor și identităților contemporane, “ spune Marco Rota, International Brand Marketing Director Indesit Company. “Prin înscrierea în competiție a pozelor, participanții vor oferi o imagine de ansamblu importantă pentru Hotpoint, dar și o cheie în interpretarea relațiilor de familie, o mărturie a schimbărilor și a evoluției familiei. Este important pentru noi să înțelegem și să încercăm să interpretăm aceste mărturiii în cel mai bun mod pentru a sprijini principalii noștri clienți- familiile moderne.”

Familia Mea

Familiile își pot încărca portretele preferate, cu un titlu ales de ele, pe adresa //family.hotpoint.eu. Toate fotografiile înscrise vor face parte dintr-o galerie fascinantă a familiilor europene.

Utilizatorii înregistrați vor putea de asemenea să-și exprime preferințele în ceea ce privește pozele postate. Dintre cele 50 de poze alese pentru fiecare țară, una va fi desemnată cea mai interesantă de către Steve McCurry.

Familia norocoasă din fiecare ţară va beneficia de experiența extraordinară a unei ședințe foto cu celebrul fotograf în timpul unei vacanțe de vis la New York, în perioada Crăciunului. Tot ce trebuie să facă participanții la competiție este să încarce cele mai sugestive poze portret de familie, pentru a fi eligibili.

Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile pe:
– Microsite-ul Family Portraits (cu variantă în limba română) //family.hotpoint.eu
– Pagina de Facebook a Hotpoint, cu secțiune dedicată www.facebook.com/hotpointEU
– Canalul Youtube dedicat, care include anunțul lui Steve Mc Curry www.youtube.com/hotpointEU
– Contul de Twitter al Hotpoint www.twitter.com/Hotpoint_EU
– Contul de Flickr al Hotpoint //www.flickr.com/Hotpoint_eu

Biografia lui Steve McCurry

Steve McCurry, recunoscut la nivel mondial drept unul dintre cei mai apreciați fotografi ai momentului, a câștigat numeroase premii importante. Celebru mai ales pentru fotografiile color evocatoare, McCurry, într-o tradiție a pozelor documentar, capturează esența luptei și bucuriei umane. Membru al Magnum Photos din 1986, McCurry a căutat și a găsit imagini de neuitat; multe din aceste fotografii au devenit iconuri moderne. Născut în Philadelphia, McCurry a absolvit cum laude în cadrul College of Arts and Architecture, Pennsylvania State University. După ce a lucrat la un ziar pentru doi ani, a plecat în India, ca freelancer. Acolo el a învățat să privească și să aștepte în viață. “Dacă aștepți,” a înțeles el, “oamenii vor uita camera și sufletul lor se va arăta în fața obiectivului.”

Cariera lui s-a lansat atunci când, deghizat în haine tradiționale, a trecut granița Pakistanului, în Afganistanul controlat de rebeli, exact înaintea invaziei ruse. Când a plecat de acolo, avea role de film cusute de haine, cu imagini care au făcut înconjurul lumii, ca primele mărturii ale conflictului din zonă. Datorită acestor fotografii a câștigat Robert Capa Gold Medal pentru Best Photographic Reporting from Abroad, un premiu dedicat fotografilor care dau dovadă de un curaj și spirit de inițiativă excepționale. A primit numeroase premii, printre care și Magazine Photographer of the Year, acordat de National Press Photographers’ Association. În același an a cîștigat, în premieră, patru premii la World Press Photo Contest. A câștigat premiul Olivier Rebbot Memorial de două ori.

Pozele sale au fost publicate în cele mai importante reviste din lume, având o colaborare strânsă cu publicația National Geographic în articole privind Afghanistan, Tibet, Iraq, Yemen, Cambodgia etc. McCurry este caracterizat de o curiozitate înnăscută legată de lume și de oameni. Are o abilitate unică de a depăși barierele lingvistice și culturale și de a capta povești și experiențe umane. “Majoritatea fotografiilor mele își au originea în oameni. Caut momentul neașteptat, momentul în care sufletul este dezvăluit, în care o experiență lasă urme pe chipul omului. Încerc să transmit ceea ce este acel om, o persoană prinsă în niște granițe care pot fi considerate condiția umană.”

Un punct culminant în cariera sa a fost reprezentat de redescoperirea fetiței refugiat afgane pe care o fotografiase în urmă cu 20 de ani și care, deși nu putuse fi identificată, a devenit una dintre cele mai cunoscute imagini din lume. Atunci când McCurry a reușit, în final, să o localizeze pe Sharbat Gula după aproape două decenii, el a spus: „Pielea ei este îmbătrânită, acum are riduri, dar este la fel de impresionantă ca și în urmă cu atâția ani.”

McCurry s-a întors dintr-o misiune extinsă în China pe 10 septembrie 2001. Modul în care a acoperit evenimentele din 11 septembrie poate fi considerat un adevărat testament al eroismului și caracterului nobil al locuitorilor din New York. “Simțeai teroarea și imediat, instinctual, înțelegeai că viețile noastre nu vor mai fi niciodată la fel.”

McCurry a publicat numeroase cărți printre care In the Shadows of Mountains (2007), Looking East (2006), Steve McCurry (2005), The Path to Buddha: A Tibetan Pilgrimage (2003), Sanctuary (2002), South Southeast (2000), Portraits (1999), Monsoon (1988), The Imperial Way (1985).

Hotpoint

Brandul Hotpoint combină trecutul și viitorul pentru a da viață unei noi generații de produse electrocasnice ergonomice, intuitive, sigure, cu un stil clasic, rafinat, care să ușureze sarcinile casnice.

Proiecte inovatoare au marcat istoria Hotpoint, printre care Unibloc-combinarea în premieră a elementelor de bază din bucătărie într-o singură structură compactă sau OSA, premiată cu “Compasso d’Oro” de către ADI, care oferea o consolă de lucru într-o singură formă. Alte linii au anticipat nevoile consumatorilor, un exemplu fiind Newstyle, care combină tehnologie, estetică și economie de energie, pentru a da viață conceptului unei bucătării contemporane.

Într-un singur cuvânt- înaltă performanță combinată cu un design rafinat. Ambiția s-a transpus în realitate prin colaborarea- inițiată din 1968 și care continuă- cu arhitectul japonez Makio Hasuike, care interpretează cel mai bine starea Hotpoint și care este autorul, printre altele, a unor produse precum Quadrio- frigiderul cu 4 uși și un design unic, Aqualtis- mașina de spălat care oferă programe customizate pentru orice tip de țesătură- rezultatul multor ani de studii în domeniul mașinilor de spălat, combinat cu toată creativitatea lui Hasuike.

Hotpoint reprezintă un sinonim pentru excelență în design, caracateristici diverse, confort, dar și inteligență: în timp, compania a explorat lumea digitală și a domoticii, urmărind cele mai avansate tehnologii, dezvoltând produse inovatoare ca Leon@rdo, primul monitor de bucătărie interactiv, cu elemente multimedia, sau linia Ariston Digital. Și multe altele.

Lansarea tot mai multor soluții avansate a permis obținerea unor rezultate importante și în zona sustenabilității eco. Grija specială manifestată de Hotpoint pentru economisirea resurselor și protecția mediului a dus la lansarea unor electrocasnice care asigură standarde ridicate de eficiență și consumuri reduse, marcate prin simbolul Ecotech: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, mașini cu uscător, frigidere și cuptoare care asigură economii la consumul de energie, fără compromisuri în ceea ce privește performanța. Mai mult, compania este angajată în monitorizarea continuă a impactului asupra mediului de-a lungul procesului de fabricație, reducând consumul de energie electrică, gaze naturale și apă, dar și emisiile de CO2.

Hotpoint este o marcă înregistrată a Indesit Company.

Bucuresti, 13.07.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.