Din 23 octombrie, în fiecare marţi de la ora 20.35, TVR 2 aduce pe micul ecran o nouă premieră pentru România, un format internaţional de mare succes:
Familii în impas
După Arena Leilor, TVR 2 aduce pe micul ecran cel de-al doilea program reality show pe teme financiare. Este vorba de Familii în impas, o emisiune care pune în lumină o problemă acută a societăţii moderne: incapacitatea de a gestiona bugetul familiei în condiţii de criză, credite şi tentaţii spre consum. Familii aflate în această situaţie critică vor primi ajutorul unui „antrenor” (specialist aflat la graniţa dintre psiholog şi analist financiar), pentru a depăşi perioada de criză în care se află şi pentru a reveni „pe linia de plutire”. În fiecare ediţie, Familii în impas va prezenta câte un astfel de caz, telespectatorii aflaţi în situaţii similare având posibilitatea de a afla diversele căi de redresare economică. Săptămânal, „antrenorul” se informează asupra tuturor problemelor familiei în cauză şi apelează la ajutorul a doi analişti economici valoroşi: George Vulcănescu şi Constantin Rudniţchi. Împreună, cei trei vor elabora o strategie de ieşire din impas, bazată în principal pe reducerea cheltuielilor legate de lucrurile care nu sunt de strictă necesitate, pe reducerea facturilor telefonice şi la utilităţi şi pe reeşalonarea ratelor.
Emisiunea va continua arătând cum fac faţă membrii familiei la situaţia de criză, la „sevrajul” abţinerii de la consumul exagerat cu care se obişnuise. Nu totdeauna va fi simplu pentru că schimbarea modului de viaţă atât de brusc, de la o zi la alta, generează, invariabil, conflicte şi tensiuni. Telespectatorii vor face cunoştinţă cu membrii familiei şi prietenii lor, vor afla istoria şi modul în care au ajuns în această situaţie. Sunt lucruri comune în care mulţi dintre privitori se vor regăsi.
La sfârşitul „antrenamentului”, analiştii financiari ne dau rezultatele, cel mai important dintre acestea fiind însă faptul că familia a conştientizat starea în care se află şi demonstrează că are puterea de a porni pe un alt drum în viaţă.
Familii în impas este varianta pentru România a formatului internaţional Overdraft Family, care a fost preluat cu succes de televiziunile din mai multe ţări, printre care SUA, Marea Britanie, Spania, Israel şi Olanda.
În prima ediţie vom cunoaşte familia Ivanov, formata din Nicolae şi Mihaela, doi tineri căsătoriţi de numai 8 luni care au acumulat deja datorii foarte mari şi sunt într-un mare impas financiar. Ea este asistentă medicală cu un venit stabil dar nu foarte mare, iar Nicolae, alias Nick, este muncitor calificat în construcţii, însă nu are un contract de muncă permanent. Sunt doi tineri la început de drum şi viitori părinţi, Mihaela fiind însărcinată în 4 luni. Psihologul Vladimir Sturz şi consilierii financiari George Vulcănescu şi Constantin Rudniţchi vor încerca să îi ajute pe cei doi să depăşească greutăţile şi să ajungă, din nou, „pe linia de plutire“. Cum va fi posibil acest lucru, urmează să aflaţi marţi, la TVR 2, în prima ediţie a emisiunii Familii în impas.
{mosloadposition user10}