Clienţii Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au acum la dispoziţie încă o metodă de plată a facturii de energie electrică, datorită acordului semnat cu Intesa Sanpaolo Bank.
Plăţile pot fi făcute în numerar, la oricare dintre unităţile băncii în baza facturii Enel, de către toţi clienţii Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, chiar dacă nu deţin un cont deschis la bancă. Plăţile pot fi efectuate şi prin intermediul noii aplicaţii de Internet Banking I-B@nk sau prin ordin de plată, menţionând ID-ul facturii şi codul Eneltel. Dacă facturile sunt achitate în numerar, la casieriile Intesa Sanpaolo Bank sau prin aplicaţia I-B@nk, clienţii beneficiază de comisioane zero (0%).
Plăţile efectuate prin intermediul noii aplicaţii I-B@nk se desfăşoară cu uşurinţă, plătitorul completând doar ID-ul facturii şi codul Eneltel, informaţiile despre companiile beneficiare fiind pre-completate.
Instrumentele de plată puse la dispoziţia clienţilor prin intermediul Intesa Sanpaolo Bank se adaugă diferitelor opţiunilor de plată pe care Enel Energie Muntenia şi Enel Energie le-au pus deja la dispoziţia clienţilor lor cu scopul de a oferi servicii de calitate şi o importantă economie de timp.
Informaţii suplimentare privind modalităţile de facturare şi plată sunt disponibile în pagina trei a facturii de energie electrică şi pe www.enel.ro.
{mosloadposition user9}