Rompetrol Downstream, compania membră KMG International ce operează stațiile de distribuție carburanți, desfășoară în perioada 16 iulie – 10 septembrie o campanie de comunicare adresată clienților persoane fizice deținătoare de card Fill&Go, prin care este încurajata opțiunea de facturare electronică și renunțarea la cea imprimată pe hârtie. Cele 2 tombole organizate în cadrul campaniei oferă ca premii 20 de plinuri de carburant în valoare de 300 de lei fiecare.
„Acest demers este parte a strategiei noastre de dezvoltare durabilă, care cuprinde atât proiecte implementate la nivelul rețelei de benzinării – puncte de alimentare autovehicule electrice și hibrid, panouri solare, dotarea integrală cu becuri LED ș.a., dar și inițiative adresate clienților noștri, de informare și responsabilizare cu privire la consum. Anual imprimăm aproximativ 120.000 de facturi pentru clienții persoane fizice, iar prin factura electronică ne dorim ca efortul de protecție a mediului și a pădurilor să fie adresat în comun de companie și clienți” – a declarat Vladislav Rusnac, Chief Retail Officer al KMG International.
La nivelul Rompetrol Downstream sunt peste 21.000 clienți activi persoane fizice, din care 51% au activat deja modul electronic de vizualizare a cheltuielilor, în timp ce clienții persoane juridice au activat opțiunea de factură electronică în proporție de 90%.
Campania se desfășoară sub sloganul „Sunetul drujbei este înfricoșător, la fel și defrișările” și folosește un mix de canale de comunicare adresate în special clienților proprii existenți. Activarea se face direct din contul de client din pagina www.rompetrol.ro/personal/fill-go (unde este disponibil și regulamentul campaniei), sau prin transmiterea unui email cu numele și codul de client la infoline@rompetrol.com.
Cardul Fill&Go Personal este un card securizat, disponibil în versiunea debit sau credit, fără dobandă sau comisioane, și reprezintă o soluție imediată pentru optimizarea timpului de alimentare și a resurselor financiare în rețeaua de benzinării Rompetrol și Rompetrol Partener, cu numeroase beneficii.
Factura electronică este doar una din inițiativele Grupului KMG International de protecție a mediului; în fiecare an cu implicarea angajaților compania derulează două campanii de plantare în județele Prahova și Constanța, alături de alte demersuri – ecologizări, dotare instituții publice (școli, spitale) cu panouri solare.