Meda Popea- Arts & Events anunţă un art performance al artistului vizual Tudor Plaiesu, intitulat "Faces Extravaganza", ce va avea loc în cadrul evenimentului Ladies Brunch Wine Extravaganza de la Howard Johnson Grand Plaza Hotel, duminică, 9 martie 2014, ora 1 p.m.
Performance-ul se va desfășura in lobby-ul de la etajul 1 al hotelului intr-un spaţiu prietenos ce va cuprinde o expoziţie cu lucrări orginale de grafică și pictură, precum și cu printuri de artă semnate Tudor Plăieșu. Intrarea în expoziţie este gratuită.
Tudor Plăiesu va lucra live în faţa vizitatorilor, fie după model, fie folosind imagini aduse de aceștia pe print, tabletă sau telefon. In plus, vor fi disponibile pentru achiziţie lucrări originale de grafică, de dimensiuni medii și mici, realizate pe hârtie Fabriano, ideale pentru a fi facute cadou, precum și printuri de artă cu reproduceri din operele artistului, dar semnate în original, toate infasurate in hartie de orez.
In expoziţie vor putea fi vizionate o selecţie din lucrările lui Tudor Plăieșu, disponibile și ele pentru achiziţie, realizate în ulei pe pânză, acrilic pe suport sintetic, tehnică mixta (ulei și foiţă de cupru) pe pânză, laviu de vin pe hartie Fabriano.
Vizitatorii pot face din timp o rezervare la performance, comunicand ora la care sunt disponibili, sunând la 0729609102, Meda Popea – agent Tudor Plăieșu. Vor decide împreuna cu artistul tehnica în care va fi executată lucrarea (creion, carbune, laviu de vin, acuarelă, peniţă etc) și dimensiunea portretului. Toate lucrarile vor fi realizate pe hârtie Fabriano, de cea mai buna calitate. Vizitatorii care vor dori sa comande un portret în ulei sau tehnică mixtă pe pânză, de dimensiuni mari, o pot face la eveniment.
Despre Tudor Plăieșu
Tudor Plăieșu este un artist vizual complet, a absolvit Universitatea de Arta București în 2007 si are la activ o experienţă de peste 15 ani. Lucrează grafică, pictură murală și de șevalet, gravură, ilustraţie și copertă de carte, fotografie. Stăpânește cu excelenţă tehnicile vechi și lucrările sale reflectă aceasta măiestrie, fie ca este vorba de creion, peniţă, gravură, acuarelă și laviu sau tehnici mixte. Este un excelent portretist, fiind recunoscut pentru măiestria sa în realizarea portretelor de copii și pentru proiectele sale de portret de animale.
A lucrat pictură monumentală în spaţii diverse, în tehnici diverse (frescă, ulei pe perete, acrilic pe perete sau lemn). Lucrările sale de mari dimensiuni se află în hoteluri, instituţii, restaurante, cluburi, resedinţe particulare, birouri etc.
Artistul a lucrat ilustraţie și copertă de carte (colecţiile integrale Arthur Conan Doyle, Lev Tolstoi, Dostoievski, Alexandre Dumas de la Adevarul Holding), dar și ilustraţie de presă (Ziarul Financiar). In 2014, a realizat o serie de “portrete ale artistilor la tinerete”, ilustratii pentru cartea “Prin dimineata unei muzici” a binecunoscutului autor Horia Stoicanu.
Lucrările sale se afla în colecţii private în Romania, Franţa, Italia, Belgia, Austria, Statele Unite.
Expoziţii personale: “Oglinda abisala” (laviu de vin), Pullman WTC iunie-iulie 2013,“Hyperborea” (tehnica mixta si ulei pe panza), WTC Bucharest- septembrie- octombrie 2013, Happening
Plaiesu la Howard Johnson Grand plaza Hotel, noiembrie 2013.
Facebook: Tudor Plăiesu- Visual Artist