Campania „Fotografia – pasiune și meserie” aduce în prim plan cadre pline de entuziasm și energie. Astăzi vorbim despre munca și fotografiile surprinse de Mihai Paraschiv, pasionat în special de portrete. El și-a început aventura în lumea imaginilor la vârsta de 18 ani, când a primit un aparat Fujifilm S4200. A urmat o perioadă de tranziție, în care Mihai și-a vândut telefonul mobil, pentru a-și achiziționa o cameră mai bună. Astfel, a început să lucreze cu un Canon EOS 350D cu obiectiv de kit.
A doua mare dorință a lui Mihai, după achiziționarea DSLR-ului, a fost să lucreze la F64. Acum face parte din echipa magazinului de mai bine de un an și consideră că acesta este un mediu foarte bun pentru dezvoltarea sa profesională. În plus, se află în contact permanent cu pasiunea sa, fotografia, la fel cum se întâmplă și cu ceilalți colegi ai săi.
„Pentru mine, arta, pasiunea și munca în acest domeniu, toate acestea la un loc sunt ca o superputere. Puterea de a opri timpul, de a păstra un moment viu și de a scoate în evidență detalii, pe care alții poate nu le văd și prin viziunea mea să pot scoate frumosul din ceva banal“, explică acesta.
Ghiozdanul său de fotograf e acum populat preponderent cu echipament Canon, de la 5D Mark III și 1D Mark II, până la 10D. Trusa mai cuprinde și obiective prime ca Sigma 14mm f/2.8 HSM, Canon EF 24mm f/1.4 L II USM, Canon EF 35mm f/1.4 L USM, Canon EF 50mm f/1.4 USM, Canon EF 85mm f/1.2 L II USM, Canon EF 100mm f/2.8 Macro și Canon EF 135mm f/2 L USM.
Pasiunea lui Mihai pentru fotografie s-a îndreptat cu timpul spre zona de portrete, chiar dacă nu s-a limitat doar la această formulă în portofoliul său. Apreciază, deopotrivă, și peisajele, fotografia de studio, culinară sau de stradă. Mai mult, el consideră lumina naturală o provocare esențială pentru orice artist.
Proiectul „Fotografia – pasiune și meserie” continuă și în perioada următoare. F64 reușește să creeze un mediu propice, în care pasiunea pentru domeniul fotografiei se armonizează cu traseul profesional al membrilor echipei.