Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție organizează în perioada 14 – 27 februarie 2017 expoziția „Spring în 2 culori”, a artiștilor plastici Bogdan Mihai Radu și Ovidiu Ștefan, la Galeria creart, din Piața Alexandru Lahovari nr. 7.
Expoziția reunește o serie de lucrări ale celor doi artiști plastici, dedicate primăverii, frumoasă perioadă a anului în care întreaga natură se trezește la viață. Titlul ales conturează o imagine de ansamblu a expoziției înainte ca spectatorul să descopere lucrările, lăsându-i, totodată, oportunitatea de a construi, cu ajutorul imaginației, tablourile în două culori intuititive, până la momentul vizionării exponatelor.
„Ne-am cunoscut cu ocazia invitației mele de a-mi redecora și reamenaja atelierul, după ce-l descoperisem pe internet și-mi plăcuseră proiectele sale. Aflând proveniența dintr-un mediu artistic și văzând câteva schițe și lucrări de-ale sale, l-am provocat să se dedice pentru o perioadă picturii. Astfel, am decis să-l invit să expunem împreună la acest sfârșit de iarnă, ceea ce se va întâmpla la creart, în București, între 14 și 27 februarie.” ne-a declarat Bogdan Mihai Radu.
Ovidiu Ștefan mărturisește: „L-am descoperit pe Bogdan, la rândul meu, pe Facebook, unde i-am admirat lucrările. Întâlnirea din atelier a fost un moment în care am simțit, aproape instantaneu, dorința de a mă exprima din nou pe pânză. Desigur, m-au inspirat lucrările sale recente pe care le-am găsit acolo, interacțiunea dintre noi fiind una de emulație.”
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 14 februarie 2017, de la ora 19:00, la Galeria creart, din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, expoziția putând fi vizitată zilnic în perioada 14 – 27 februarie 2017, între orele 10:00 – 18:00.
Intrarea este liberă.
Parteneri media: Blitz TV, Bucharest City App, Best Event, Gratuitor, Dor de Ducă, Zile și Nopți, România Pozitivă, PRwave, IQool, Calendar Evenimente, Art 7, Orașul Meu.