Expoziţia Foto Online "Podoabe"
Pe tot parcursul lunii ianuarie 2007, în cadrul proiectului TRADIŢII NEMURITOARE vă invităm să aflaţi noţiuni interesante şi să descoperiţi imagini inedite despre Istoria bijuteriilor, Podoabele dacilor, Podoabe ţărăneşti şi Podoabe contemporane.
Ingăduiţi-vă un moment de răgaz şi relaxaţi-vă vizitând www.ccs.ro/traditii/podoabe
Manifestarea face parte din proiectul « Tradiţii nemuritoare » al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, proiect prin care organizatorii propun să conştientizeze tinerii asupra importanţei păstrării tradiţiilor româneşti ca simbol al identităţii naţionale, să prezinte diverse fenomene folclorice ca punte intre trecut şi viitor, să promoveze artele şi meşteşugurile tradiţionale. În condiţiile în care, în foarte scurt timp, România va intra in marea familie a Europei, cunoaşterea, conservarea, îmbogăţirea şi transmiterea tradiţiilor, a simbolurilor poporului român sunt o datorie de onoare a fiecărei generaţii.
Detalii vă poate oferi doamna Iuliana Dobre, coordonator proiect (0723 241 881, iulido@rdslink.ro)
Luni 8 ianuarie 2007 ora 20:00 Teatrul Studenţesc “PODUL” vă invită la spectacolul “NĂPASTA” de I.L Caragiale. Distribuţia: Natalia Vasilcenko, Mihai Munteniţă, Alex Roza, Viorel Militaru.Regia: Cătălin Naum
Marţi 9 ianuarie 2007 ora 20:00 Teatrul Teatrul Studenţesc “PODUL” vă invită la spectacolul “CUM SE FACE?” după Roberto Mazzuco. Distribuţia: Ioana Radu, Cristi Hogaş, Virgil Mardare, Mihai Dumitriu. Regia: Cătălin Naum
Spectacolele se vor juca în sala POD (etaj IV) din Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti iar intrarea este liberă.
Parteneri media : 24FUN, www.7arte.ro, www.port.ro, Facultatea de Anunţuri
Cele două spectacole au avut premiera în primele zile ale noului an, o tradiţie pe care “PODUL” o respectă din 1990 încoace.
Anul 2007 este atât pentru Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti cât şi pentru teatrul studenţesc PODUL un an aniversar.. 70 de ani de existenţă şi activitate continuă a instituţiei şi 40 de ani de existenţă şi activitate a unei trupe care şi-a facut un nume în teatrul contemporan.
{mosloadposition user10}