şi condiţionare a aerului
ROMTHERM – “confort la toate gradele”
ROMEXPO organizează, în perioada 17-21 aprilie cea de-a XIII-a ediţie a Expoziţiei internaţionale pentru echipamente de încălzire, răcire şi condiţionare a aerului ROMTHERM. Expoziţia reuneşte şi în acest an producători, importatori şi comercianţi, toţi având acelaşi obiectiv: asigurarea confortului termic.
Participă peste 300 de firme (expozanţi principali) din 18 ţări respectiv: Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. Menţionăm că numărul participanţilor a crescut cu 10% faţă de ediţia de anul trecut.
Tematica ROMTHERM 2007 cuprinde echipamente şi tehnologii pentru încălzire, ventilaţie, echipamente şi tehnologii pentru răcire, aer condiţionat, exploatarea surselor energetice neconvenţionale, sisteme de măsurare şi control, automatizări, sisteme de conducte, izolaţii termice, pompe, armături, fitinguri, robineţi.
Pentru facilitarea identificării domeniilor de interes expoziţia Romtherm va fi sectorizată potrivit sectoarelor abordate. Astfel: pavilioanele 13, 14 şi 15 vor fi alocate echipamentelor pentru încălzire, izolaţii, aparatură de măsură şi control; pavilioanele 16, 17 vor găzdui ofertele de armături, pompe şi instalaţii; pavilioanele 17 (partial) şi 18 vor fi dedicate aparaturii şi echipamentelor de ventilare, răcire şi aer condiţionat; pavilioanele 26-28 şi 49 (cort) vor găzdui oferte pentru sisteme de încălzire, răcire, sisteme de conducte, armături, fitinguri, robineţi.
Dintre serviciile specializate oferite de Romexpo participanţilor la manifestările expoziţionale amintim Business Matching Point, situat în pavilionul 14, în cadrul căruia, prin programul de Matchmaking, sunt facilitate întâlniri de afaceri între firmele expozante şi vizitatori specialişti. Alte servicii: organizarea gratuită a întâlnirilor solicitate de expozanţi sau vizitatorii specialişti cu reprezentanţi ai firmelor expozante, distribuirea de pliante în cadrul expoziţiilor, punerea la dispoziţie de spaţii de discuţii şi negocieri, acces gratuit la Internet.
Expoziţia poate fi vizitată între orele 10.00 şi 18.00. Biletul de intrare valabil o zi costă 9 lei, cel valabil două zile costă 16 lei, cel valabil trei zile costă 24 de lei, cel valabil patru zile costă 30 de lei, iar cel valabil pe toată durata expoziţiei costă 38 de lei.
ROMEXPO a expediat un număr de 50.000 de invitaţii firmelor expozante. Invitaţiile de specialist pot fi accesate şi online de pe site-ul expoziţiei, www.romtherm.ro.
{mosloadposition user10}