Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează în perioada 22 noiembrie – 5 decembrie 2016, în galeria din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, expoziția „Ascultă cu Mine” a fotografului Alex Damian.
„Ideea proiectului Ascultă cu Mine s-a născut acum mai bine de 10 ani, pe când eram în mașină și ascultam un post de radio comercial. Unul dintre MC discuta despre faptul că muzica de la radio este cea pe care ascultătorii și-o doresc s-o asculte, iar eu nu eram de acord cu acest lucru. Am început să mă întreb dacă într-adevăr oamenii ascultă acea muzică de la radio în căștile lor sau cu totul altceva.”
În anii ce au urmat, purtatul căștilor devenise un fashion statement, un trend în creștere, producătorii lansând pe piață modele din ce în ce mai îndrăznețe, încât să-i facă pe oameni să le poarte și ca accesorii vestimentare.
Atunci lui Alex Damian i-a venit ideea să-i întrebe pe oameni ce muzică ascultă cu adevărat și a început să îi surprindă în fotografii, în timp ce aceștia ascultau melodia preferată. La început proiectul a fost dificil de realizat, deoarece oamenii abordați pe stradă erau reticenți atunci când erau întrebați ce ascultă în căști, iar de multe ori refuzau să facă fotografii. Următoarea etapă a proiectului a fost un proces creativ în care oamenii erau fotografiați de la distanță, în timp ce fotograful încerca să își imagineze ce muzică ascultau, în funcție de starea transmisă și surprinsă de obiectivul său.
„În final mi-am dat seama că cea mai bună soluție e să-mi invit prietenii în oraș și să dezvolt acest proiect. Ulterior am prins curajul să abordez și oameni pe stradă și chiar au fost dese ocazii în care oamenii mi-au scris și mi-au spus că vor să facă parte din acest proiect.”
Ascultă cu Mine se dorește a fi un playlist real al ascultătorilor, având potențialul de a se transforma într-o comunitate a iubitorilor de muzică, unde fiecare poate contribui cu stilul muzical preferat sau poate descoperi formații și interpreți noi.
Vernisajul va avea loc în data de 22 noiembrie, ora 18:00, iar expoziția poate fi vizitată zilnic în perioada 22 noiembrie – 5 decembrie, în intervalul orar 10:00 – 18:00 în Galeria creart din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7.
Intrarea este liberă.
Parteneri media: Blitz TV, Bucharest City App, Radio România București FM, Radio România Cultural, România Pozitivă, Zile și Nopți, Dor de Ducă, Gratuitor, Orașul Meu, Calendar Evenimente, PRwave, IQool, Art 7.