Miercuri, 6 noiembrie 2019, de la ora 13.00, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi vă invită la vernisajul expoziţiei itinerante „Un veac de zoologie în România. Amintiri despre viitor”, care va avea loc pe Str. Regiment 11 – Siret nr. 6A, Galați.
Expoziția, care a putut fi admirată la Muzeul Antipa și la Muzeul Olteniei Craiova, dezvăluie publicului gălățean amintiri despre personalități marcante ale zoologiei românești din ultima sută de ani: Dimitrie Voinov, Radu Codreanu, Mihai Băcescu, Nicolae Botnariuc precum și Petre Mihai Bănărescu.
Structurată în cinci secțiuni, expoziția elogiază realizările științifice ale savanților prin expunerea de imagini inedite din viața acestora, de informații din biografia lor, de documente, cărți sau alte lucrări importante publicate de către aceștia, precum și a unor obiecte care au aparținut celor cinci personalități.
„Un veac de zoologie în România. Amintiri despre viitor” va fi deschisă pentru vizitare la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe 29 februarie 2020 (program 09.00 – 17.00).
Sponsor principal: MOL România
Sponsor: Hotspot Educațional BRD
Parteneri: Fish’n Bricks, Adevărul, Adevărul de weekend, Historia, Historia special
Parteneri media: Radio Romania Cultural, Centruldepresa.ro, HotNews.ro, National Geographic Romania, agendacopiilor.wordpress.com.
Detalii: www.antipa.ro