În perioada 2 – 6 iunie 2014 s-a desfăşurat la Bucureşti a patra ediţie a simpozionului internaţional “Transform in Art Education – Bucharest 2014”, ce a reunit şase universităţi de artă din Europa de sud-est. Evenimentul a fost organizat de Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, iar expoziţia ce reuneşte lucrările universităţilor participante urmează a fi deschisă pe întreaga durată a lunii iunie la “Sala Constantin Brâncuşi” a Parlamentului României.
Ediţiile anterioare ale “Transform in Art Education” au avut loc la Istanbul în 2009, la Sofia în 2011 şi la Salonic în 2012. Pe lângă Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, celelalte universităţi participante la ediţia de anul acesta sunt: Facultatea de Artă a Universităţii "Mimar Sinan" din Istanbul, Academia de Arte şi Design a Universităţii din Ljubljana, Academia Naţională de Arte din Sofia, Facultatea de Arte Vizuale a Universităţii "Aristotel" din Salonic şi Academia de Artă a Universităţii din Zagreb. Expoziţia şi simpozionul prilejuiesc o analiză comparativă a practicilor educaţionale existente astăzi la nivelul învăţământului superior artistic din cele şase universităţi participante, fiind de natură a facilita schimbul de idei şi experienţă.
Cu ocazia evenimentului a fost lansat un amplu catalog ce reuneşte lucrările prezente în expoziţie. Detalii suplimentare referitoare la eveniment pot fi găsite la adresa www.unarte.org/transform/.
Manifestarea face parte din suita de manifestări ce marchează, pe întreg parcursul anului curent, 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
“Alăturarea dintre o bancă și o instituție de învățământ din domeniul artelor poate părea inedită la prima vedere. De fapt, este naturală dacă ținem cont că Universitatea Națională de Arte este principalul «producător» de profesioniști pentru industriile creative, care au produs, la nivelul anului 2009, 5,9% din produsul intern brut al României, mai mult decât veniturile produse de turism de exemplu şi comparabile cu veniturile produse de agricultură.
Dezvoltarea industriilor creative se corelează strâns cu progresul economic şi cu dezvoltarea şi consolidarea clasei mijlocii, unul dintre obiectivele care ar trebui să facă parte din proiectul de ţară al României, proiect în care BRD înţelege să se implice. Prin forța de muncă, prin dimensiunea pieței, România are potențialul să devină cel mai important hub creativ din această parte a Europei, iar acesta credem că este obiectivul pe care trebuie să îl urmărim în primul rând.
Felicitări UNARTE la 150 de ani de la înfiinţare şi mult succes în construcţia unei industrii creative puternice în România.” a declarat Flavia Popa, Secrétaire Général în cadrul BRD Groupe Societe Generale.
Partenerii principali ai evenimentului sunt: BRD, Parlamentul României – Camera Deputaţiilor, Autoritatea Naţională pentru Turism.
Partenerii evenimentului sunt: Ministerul Educaţiei Naţionale, Rotary District 2241 – România şi Republica Moldova, Banca Naţională a României, Primăria Sectorului 3, Centrul Cultural Casa Artelor, Academia Română, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Institutul de Istoria Artei, British Council, Institutul Cultural Francez, Centrul Cultural Ceh, Romfilatelia, Primăria Sectorului 1, Muzeul Aman, Muzeul Casa Storck, Librăria Cărtureşti, Artmark, Atelier 030202, Galeria Galateca, Galeria Artyourself.
Sponsorii evenimentului sunt: Tecnoservice Bucureşti S.A., Crama Oprişor.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Societatea Română de Radiodifuziune, Televiziunea Română, Agerpres, Adevărul, Zeppelin, Igloo, Modernism, Metropolis.