Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Expoziția „Permanent World Encyclopedia” ajunge la Craiova

GLORIÆ Art Gallery Expoziția „Permanent World Encyclopedia”

Craiova este următoarea destinație a expoziției de artă „Permanent World Encyclopedia”, un proiect cultural inedit inițiat de platformele Arta Prezentului și Empower Artists, care s-a bucurat de un succes remarcabil la Reșița.

Expoziția, curatoriată de Norbert Filep, va fi prezentată în noua galerie de artă contemporană GLORIÆ Art Gallery. Acest spațiu expozițional elegant, deschis recent, va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi lucrările tinerei generații de artiști.
Vernisajul va avea loc joi, 3 octombrie 2024, începând cu ora 18:00, în prezența artiștilor și a curatorului.

GLORIÆ Art Gallery Expoziția „Permanent World Encyclopedia”

„Suntem extrem de încântați să aducem această expoziție la Craiova, un oraș cu o tradiție artistică bogată, dar și orașul natal a trei dintre artiștii participanți în acest demers cultural de promovare a tinerei generații de artiști la nivel național: Mihaela Coandă, Călin-Ștefan Dumitrașcu și Andrei Ispas. De la pictură la instalații, expoziția va surprinde prin diversitatea practicilor artistice contemporane, paleta de culori și tehnicile inovatoare utilizate.”, a afirmat Angela Izvercian, inițiatoarea proiectului.

Expoziția „Permanent World Encyclopedia” unește practicile a optsprezece artiști tineri și emergenți, care operează într-o diversitate de medii, de la tradiționala pată a picturii la formulele audio-vizuale ale inteligenței artificiale. Titlul derivă din opera literară a lui H.G. Wells și trimite la relația pe care practicile artistice de azi o au cu dimensiunea enciclopediilor.
Într-o lume interconectată a cărei poveste lexicografică zace zi de zi în buzunarele noastre la un click distanță, noile practici artistice par să se articuleze într-o simbioză cu aceste spații construite sistemic. Astfel, diversitatea sugerată în această expoziție trebuie privită în această cheie, și asimilată sub forma unui complex de enciclopedii personale care o completează pe cea globală. (fragment din textul curatorial)

“Proiectul itinerant al expoziției “Permanent World Encyclopedia” se desenează ca un traseu interesant în dinamica noilor generații. Acest fapt se datorează unei duble deschideri a acestei generații de artiști; pe de o parte interacțiunea acestora cu instituțiile prezente pe scena artei românești și, pe de altă parte, cu publicul aferent fiecărei locații. Inițiativa unui astfel de proiect este mai mult decât lăudabilă, conferind noilor generații de artiști vizibilitatea și deschiderea necesară prin promovarea practicilor acestora.”, a precizat Norbert FILEP, curatorul expoziției.

„Ne bucurăm să găzduim expoziția Permanent World Encyclopedia care coincide cu obiectivele și dorința galeriei de a promova autenticitatea și libertatea creativă. GLORIÆ art gallery este un centru vibrant în care oamenii vin să se conecteze, să învețe și să se inspire unii pe alții. Expoziția este găzduită în Craiova toată luna octombrie, lună în care vom organiza o serie de evenimente anexe.” a adaugat Gloria Berceanu, fondator GLORIÆ Art Gallery.

Artiști participanti: Roxana Ajder, Adrian Buda, Mihaela Coandă, Iulian Cristea, Călin Dumitrașcu, Iuliana Hlihor, Dariana Ilie, Andrei Ispas, Ana Lupu, Andreea Mihalka, David Miholcsa, Moga Dan Marius, Ada Muntean, Oana Năstăsache, Raluca Pavelescu, Iulia Pușcașu, Daniel Semenciuc, Codruț Zele.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 31 octombrie 2024. Intrarea este liberă.
Adresă: GLORIÆ Art Gallery, str. Alexandru Macedonski, Nr. 49, Craiova.

Despre cei trei artiști din Craiova

Mihaela Coandă
Născută la Craiova, Mihaela Coandă a studiat pictura la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca (licență și master). În lucrările sale, Mihaela folosește o paletă de culori neutre și pământii, cu nuanțe pastelate fine, amintind de naturile statice ale artistului italian Giorgio Morandi. Nuanțele predominante includ bej, verde, ocru și nuanțe de albastru deschis. Prin tușe delicate, ea subliniază textura și forma, evitând detaliile copleșitoare, astfel încât privitorul să se poată conecta cu esența subiectelor sale.
În prezent, Mihaela locuiește și lucrează între Craiova și Cluj-Napoca.
https://artaprezentului.ro/artist/mihaela-coanda/

Călin Dumitrașcu
Călin Dumitrașcu, artist de origine română, s-a născut în 1997 în orașul Craiova. A absolvit studiile de licență și masterat la Universitatea de artă și Design din Cluj-Napoca, iar în prezent este doctorand în arte vizuale și cadru didactic asociat la aceeași universitate. Acesta trăiește și lucrează în orașul Cluj-Napoca. Artistul se exprimă prin intermediul picturii, folosindu-se de tehnici variate precum uleiul, tempera cu emulsie de ou sau encaustica. În picturile sale, naturi statice sau peisaje, utilizează o paleta cromatică restrânsă, dar și un limbaj minimalist. Prin acestea oferă o viziune la nivel micro și macro asupra lumii, o viziune de factură existențialistă în care elementele ce compun imaginea devin sinonime cu fragilitatea și absurdul existenței umane.
https://artaprezentului.ro/artist/calin-stefan-dumitrascu/

Andrei Ispas
Andrei Ispas (n. 1994, Craiova) este un artist vizual stabilit în Cluj-Napoca, unde își desfășoară activitatea. Lucrările sale, realizate pe baza fotografiilor și a memoriei, sunt mai mult decât simple reprezentări ale peisajelor sau interioarelor. Ele explorează spații modelate de memorie personală sau colectivă, într-o manieră lejeră, dar profund influențată de pictura modernistă timpurie. Ispas surprinde peisaje și scene din viața urbană și rurală românească, figuri umane angrenate în activități cotidiene, dar și natura mereu prezentă, creând o atmosferă care leagă totul într-o unitate subtilă. Tehnica sa variază de la o cromatică vibrantă și un stil expresiv până la compoziții aproape monocromatice, invitând privitorul să descopere detalii abstracte în fiecare lucrare.

Andrei Ispas continuă să exploreze teme de memorie, peisaje culturale și psihologia umană prin tehnici picturale care variază în funcție de conținutul lucrărilor sale, fiind o prezență activă pe scena artistică din România și din străinătate.
https://artaprezentului.ro/artist/andrei-ispas/

GLORIÆ Art Gallery, situată în centrul istoric al Craiovei, este un spațiu deschis și primitor, care și-a propus să promoveze artiștii locali și naționali, inclusiv studenți ai facultătilor cu profil artistic. Este un loc de întâlnire, socializare și descoperire a artei care urmărește să transforme atmosfera culturală locală și să repoziționeze orașul pe harta culturală națională.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.