Expoziția GEISTER (spirite) curatoriată de artista germană Kristin Wenzel, inaugurează un nou spațiu de artă contemporană în Parcul Mihai I al României/Herăstrău. Aflat sub egida EUNIC România, proiectul demarează pe 13 aprilie, cu un mare vernisaj-eveniment comunitar, între orele 14.00-23.00, cu ocazia căruia publicul va avea din nou acces în Pavilioanele Expoflora recent renovate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
Expoziția GEISTER este o expoziție colectivă cu lucrările a 11 artiști ce abordează teme precum memoria, trauma și ecoul persistent al trecutului în prezent și explorează limitele dintre prezență și absență, vizibilitate și invizibilitate.
Lucrările artiștilor incluși în expoziție evocă un sentiment de absență palpabil și invită privitorul să rezoneze cu ecoul a ceea ce a fost odată.
Artiștii sunt Tudor Bratu (RO/NL), Zuzanna Czebatul (PL), Irina Gheorghe (RO), Specula Group (RO), Birgit Hölmer (DE), Bram Kuypers & Lennart de Neef (NL), Alice Gancevici & Remus Pușcariu (RO), Aidan Frere-Smith (UK), Kristin Wenzel (DE), Lulzim Zeqiri (XK/AT).
Curatoarea Christine Wenzel dorește să deschidă prin Expoziția GEISTER un spațiu pentru dialog, reflecție și posibilitatea de a imagina un viitor alternativ dincolo de limitele momentului actual.
Perioada de desfășurare a expoziției din Pavilionul Expoflora B: 13 aprilie 2024-5 mai 2024.
Vernisajul are loc în Pavilioanele Expoflora A şi B: 13 aprilie | 14:00-23:00.
Program vernisaj:
14:00-16:00 Picnic comunitar cu Kristin Wenzel
18:00-19:00 Performance cu Irina Gheorghe
20:00-21:30 Music Performance cu Dragoș Ilici
Participarea la eveniment este gratuită!
Artista Kristin Wenzel trăiește și lucrează între București și Gotha (Germania). A studiat sculptură la Academia de Artă din Düsseldorf, unde a absolvit masteratul în 2013. Practica ei multidisciplinară implică instalații de mari dimensiuni, sculpturi și intervenții în spațiul public, adesea imaginate ca niște contexte sociale site-specific și site-sensitive. Noțiunea de transformare, fie ea conceptuală sau materială, străbate întreaga ei practică și conectează trecutul și prezentul prin procese de colecționare și reinterpretare.
Pornind de la interesul ei constant pentru gătit și transformarea cinei într-o formă de artă și întâlnire socială, Kristin va organiza pentru deschiderea Expoziției GEISTER un picnic comunitar, cu o compoziție de mere și nuci.
De la ora 18:00, Irina Gheorghe va susține un performance de mișcare.
Irina Gheorghe lucrează în principal cu performance, în combinație cu fotografie, colaj, instalație sau video, pentru a aborda tensiunile ce apar în încercarea de a vorbi despre lucruri dincolo de posibilitățile noastre de observație.
Irina este de asemenea parte a Biroului de Cercetări Melodramatice, un proiect fondat în 2009 împreună cu Alina Popa (1982-2019), pentru a investiga felul în care pasiunile afectează societatea contemporană.
Dragoș Ilici este un artist care se exprimă prin intermediul muzicii, cu o abordare improvizațională în performance și compoziții. Abordează multiple genuri și stiluri, de la muzică ambientală și experimentală, până la muzică de dans, atât în producție, cât și ca DJ.
Procesul de creație începe cu pregătirea unor sunete relevante pentru conceptul și tema proiectului, prin sampling, field recordings, sintetizatoare. Aleg și înregistrez o bază, folosind loop-uri simple și texturi atmosferice pentru a crea un background sonor pe care să construiesc ulterior. Apoi improvizez live cu sunetele alese și alte samples și sintetizatoare în timp real, ajustând constant nivelul de energie și adaptându-mă treptat la ceea ce aud și simt pe moment“, spune artistul.
Evenimentul este organizat de Goethe-Institut București împreună cu Institutul Polonez din Bucureşti, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, British Council Romania și EUNIC România, cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB).
Cele două pavilioane Expoflora A și B, din administrarea ALPAB, au fost reconstruite în 1970 și sunt situate în imediata apropiere a fântânilor moderniste construite de Horia Creangă. La ele se poate ajunge pe jos, folosind intrarea principală a Parcului Herăstrău din Piața Charles de Gaulle.
Expoziția poate fi vizionată din exterior 24 de ore pe zi, în Pavilionul Expoflora B, pe întreaga perioadă de desfășurare.