Grupul 4ART are plăcerea să vă invite la Expoziția de artă contemporană Prier în floare.
Expoziția este deschisă publicului în perioada 12 – 13 aprilie 2014 în cadrul evenimentului de Florii şi Paşte din cadrul Grădina cu artişti, ce va avea loc în data de 12-13 aprilie, între orele 11:00 – 20:00, în Parcul Grădina Icoanei.
Evenimentul prezintă publicului lucrări care ne introduc în atmosfera pascală, în strânsă legătură cu mediul ambient în floare, totul prin intermediul picturii, a artei digitale, a graficii și a sculpturii.
Artiștii expozanți sunt: grupul 4 ART- Alina Manole și Cristian Crestincov & invitații lor, artiștii: Laura Lucia Mihalca și Adriana Pelin.
Pornind de la premisa că muză mai frumoasă ca însăși natura nu poate exista, artiștii au ales să sublinieze prin intermediul lucrărilor lor admirația față de tot ceea ce înseamnă verde crud, boboc în floare, suflet de copac înmugurit, îmbobocit sau drumul către Paște, cu trimiteri directe la povestea biblică a Patimilor, a Răstignirii și a Învierii.
Titlul foarte sugestiv al proiectului expozițional “ Prier în floare”, readuce în discuție frumusețea celor care ne înconjoară, subliniind aspecte ale naturii imaginate sau surprinse de artiștii expozanți.
Vă așteptăm cu aspecte de neuitat ale primăverii, în drumul către Paște.