Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Expoziția „Arhitectură și Regalitate” prezentată la ICR Londra

arhitectura-si-regalitate_icr-londra

Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Londra, organizează în data de 10 mai 2017, cu ocazia Zilei Regalității, vernisajul expoziției „Arhitectură și Regalitate”, la Galeria ICR Londra (1 Belgrave Square).

Expoziția se desfășoară sub auspiciile Familiei Regale a României și poartă semnătura domnilor acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, prof. dr. arh. Augustin Ioan și prof. dr. arh. Marius Marcu – Lapadat, curator – Ionel Stoicescu.

arhitectura-si-regalitate_icr-londra
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 mai – 8 iunie 2017, la Galeria ICR Londra, de luni până vineri, între orele 09:00–17:00, intrarea fiind liberă.

Expoziţia ilustrează trei teme mari: „Arhitectura regilor şi a reginelor României”, secțiune care remarcă rolul direct al regilor și al reginelor României în realizarea unora dintre cele mai importante edificii ale țării; „Arhitectura reprezentativă în România influenţată de regalitate şi de monarhi”, temă dedicată influenței regalității în societate, în configurarea unor direcții în arhitectura din România; „Expoziţia expoziţiilor regale”, secțiune care ilustrează arhitectura așa cum se proiecta ea către societate, dar şi către străinătate, o arhitectură despre cum dorea Regatul României să fie privit în exterior.

Vernisajul din data de 10 mai 2017, din capitala Marii Britanii, va fi însoțit de un colocviu susținut de prof. dr. arh. Augustin Ioan și prof. dr. arh. Marius Marcu – Lapadat, precum și de proiecția filmului documentar „Reședințe ale Regalității Române” (subiect și scenariu acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu.

Expoziția a fost prezentată pentru prima oară publicului la Castelul Pelișor din Sinaia, cu ocazia Zilei Regalității, fiind dedicată aniversării a 150 de ani de la sosirea lui Carol I în România și de la întemeierea Dinastiei Regale, precum și a 135 de ani de la proclamarea Regatului României. Vernisajul s-a desfășurat în prezența A.S.R. Principesa Elena a României și a E.S. domnul Alexander Nixon. Expoziția a fost itinerată ulterior la Berlin, la sediul Ambasadei României, la invitația E.S. domnul Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania. Au urmat expunerile în Galeria creart, la sediul ICR Viena și la cea de-a 18–a ediție a Festivalului „Etnovember”din Brașov. În 2017 expoziția a fost prezentată deja la Institutul Universitar de Arhitectură din Veneția și în sălile Palatului Princiar din Cetatea Oradea.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.