Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Exportul de mobila, in continuare in top

Risco

RiscoRisCo.ro va pune la dispozitie un clasament al celor mai puternici jucatori de pe piata romaneasca ce au ca obiect de activitate fabricarea de mobila, dupa cifra de afaceri inregistrata in cursul anului 2014. Evolutia sectorului a fost deosebit de pozitiva in anul 2014, contrar asteptarilor pe care liderii in industrie le aveau la inceput de an. Astfel, observam ca toate firmele din top au inregistrat profit, cu variatii mixte insa: unele firme si-au majorat marja de profitabilitate, in timp ce altele au avut profituri mai reduse, chiar daca cifra de afaceri le-a crescut. Exportul este principala sursa de vanzari in industrie; cu toate acestea observam un usor reviriment si pe segmentul vanzarilor interne.

Comparativ cu anul 2013, nu exista intrari sau iesiri din top, insa doar 4 dintre firmele ce alcatuiesc acest clasamet, Johnson Controls din Arges, Aramis Invest din Baia Mare, Italsofa Baia Mare si Gp Sofa din Satu Mare, si-au pastrat pozitiile din anul anterior.

Locul 1 este ocupat, ca si in 2013, de Johnson Controls Romania. Desi compania este inregistrata ca activand in domeniul companiilor producatoare de mobila, in fapt firma din Arges, parte a gigantului american Johnson Controls produce banchete si scaune pentru industria auto, avand o legatura importanta si cu producatorul Dacia dar si pentru export. Totusi, ea figureaza in acest top conform codului CAEN raportat de firma.

Cifra de afaceri a Johnson Controls a coborat in 2014 la 1,4 miliarde lei, cu aproximativ 170 de milioane fata de 2013. In schimb, fata de o pierdere de 53,3 milioane in 2013, compania a raportat un profit net de peste 158 de milioane lei in 2014, in timp ce numarul de angajati a fost in usoara crestere la 4163 de persoane. Schimbari majore in structura financiara a firmei s-au produs in ceea ce priveste stocurile reduse la 25% fata de anul anterior la 23 milioane lei si creante care s-au majorat cu aproape 50% pana la 384,4 milioane.

Ocupanta a locului 2 in 2013, Aramis Invest din Baia Mare s-a mentinut pe aceeasi pozitie si in 2014. Firma cu capital romanesc continua sa exporte masiv pe pietele europene si sa fie subcontractantul unui mare retailer de produse de mobilier. Desi profitul net al companiei a scazut cu 4,3 milioane, ajungand in 2014 la 24,8 milioane lei, cifra de afaceri a inregistrat o crestere de la 546,5 milioane lei la 567,1 milioane lei in 2014. Numarul angajatilor ramane constant, 2845 de persoane. Atat creantele, cat si stocurile companiei au crescut cu aproximativ 25% fata de anul anterior, la fel cum s-a intamplat si cu activele fixe ale firmei.
Italsofa din Baia Mare, parte a grupului Natuzzi ocupa, ca si in 2013, locul 3 al acestui top. Producatorul de canapele si fotolii din piele angajeaza 1344 de persoane, iar cifra de afaceri si profitul companiei au inregistrat scaderi. Astfel, cifra de afaceri a scazut cu 8,5 milioane lei fata de valoarea din 2013, in 2014 aceasta fiind de 303,2 milioane lei, iar profitul net a scazut si el de la 17,5 milioane lei la 12,6 milioane lei. Creantele firmei totalizeaza 218,6 milioane lei si reprezinta peste 70% din cifra de afaceri a firmei, procent apropiat de cel al anului anterior.

Locul 4 este ocupat de Pgs Sofa & Co Oradea, companie ce a urcat o pozitie comparativ cu anul 2013. Cresterea numarului de angajati cu 263 de persoane (984 de angajati in total in 2014) a avut un efect pozitiv asupra cifrei de afaceri, cat si asupra profitabilitatii firmei. Cifra de afaceri a crescut cu 71,7 milioane lei fata de anul 2013, la finele anului 2014 fiind de 257,9 milioane lei, iar profitul net al anului 2014, 17,6 milioane lei, a fost cu 6,8 % mai mare fata de cel din 2013.
O alta companie care reuseste sa urce o pozitie si sa ocupe locul 5 este Ecolor din Cluj. Aceasta companie prezinta cresteri atat din punct de vedere al cifrei de afaceri, cat si al profitului net si al numarului de angajati. Astfel, cifra de afaceri a crescut de la 185,9 milioane lei la 234,8 milioane lei in 2014, iar profitul net insumat pana la finele anului 2014 a crescut cu 3,09 milioane lei fata de valoarea din 2013, in 2014 fiind de 18,3 milioane lei. Numarul total al angajatilor din 2014, 463, a crescut cu 72 de persoane fata de anul 2013.

Risco mobila

Desi in 2013 a ocupat locul 4, Cotta International din Arad coboara 2 pozitii mai jos si ajunge pe 6. Cu o scadere a cifrei de afaceri de 4,6 milioane lei, in 2014 aceasta a avut valoarea de 203,5 milioane lei, iar profitul net a fost de 6,1 milioane lei, cu 3,4 milioane lei mai putin ca in 2013. Numarul angajatilor ramane contant, 628 de persoane.

Sortilemn Cluj este cea care ocupa locul 7 al acestui clasament. Cifra de afaceri a acestei companii prezentata la finele anului 2014 a fost de 199,7 milioane lei, cu 44 de milioane mai mult fata de anul 2013, iar profitul net a crescut cu 2,3 milioane lei, in 2014 fiind de 3,6 milioane lei. Numarul angajatilor din 2014 a fost de 1375, cu 68 de persoane mai mult fata de anul 2013.

Locul 8 este ocupat de compania Ada Fabrica de Mobila din Bihor, carea a reusit sa urce o pozitie fata de anul 2013. Cresterea numarului de angajati de la 796 la 825 de persoane a avut un efect pozitiv atat asupra cifrei de afaceri, cat si asupra profitabilitatii. Cifra de afaceri inregistrata in 2014 a fost de 197,1 milioane lei, cu 48,4 milioane lei mai mult ca cea din 2013, iar profitul net a crescut de la 9,7 la 9,8 milioane lei.

Ultimele 2 locuri ale clasamentului sunt ocupate de Plimob Maramures si de GP Sofa din Satu Mare.

La finele anlui 2014, cifra de afaceri a Plimob Maramures fost de 180,1 milioane lei, iar a GP Sofa din Satu Mare a fost de 175,9 milioane lei.

In opinia analistilor RisCo, anul 2015 nu va aduce schimbari importante pe piata mobilei, care pare sa isi fi revenit dupa anii dificili din perioada crizei economice. Exportul va continua sa fie motorul acestui sector de activitate, cu o sporire treptata a gradului de prelucrare a materiei prime. Totusi, marjele de profitabilitate sunt puse sub presiune de competitia importanta din industrie si se vor afla pe o panta descendenta, catre 3,5 – 4% fata de peste 5% cat erau in urma cu cativa ani.

Bucuresti, 03.07.2015

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.