Explozia întârziată a fructelor de mango (în curs de apariţie la Editura LEDA)
Explozia întârziată a fructelor de mango – romanul de debut al scriitorului pakistanez Mohammed Hanif – câştigă premiu după premiu.
După ce, pe data de 11 martie 2009, a fost desemnat câştigător al ediţiei regionale a Commonwealth Writers’ Prize pentru cel mai bun roman de debut pentru Europa şi Asia de Sud, sâmbătă, 16 mai 2009, în cadrul Festivalului Scriitorilor şi Cititorilor din Auckland, romanului i-a fost acordat şi marele premiu pe anul 2009 – COMMONWEALTH WRITERS’ PRIZE BEST FIRST BOOK AWARD 2009.
Cartea sa este primul roman pakistanez care a câştigat până în prezent acest prestigios premiu.
Distincţia i-a fost înmânată autorului de către guverantorul Noii Zeelande – Sir Anand Satyanand.
Volumul, nominalizat deopotrivă la Man Booker Prize 2008 şi finalist în cursa pentru Guardian First Book Award 2008, relatează – într-un ritm sincopat şi cu un umor negru ce aminteşte de celebrul Catch-22 al lui Joseph Heller – istoria prăbuşirii misterioase a faimosului aparat de zbor Hercules C 130, avându-l la bord pe dictatorul pakistanez Zia Ul Haq.
Mohammed Hanif (1965) s-a născut în Okara, Pakistan. La vârsta de 16 ani s-a înscris la Academia Forţelor Aeriene Pakistaneze, dar realizând că de fapt prefera să-şi petreacă timpul în bibliotecă şi nu la antrenamente, a părăsit Forţele Aeriene pentru a se dedica jurnalismului. A lucrat pentru o serie de publicaţii precum Newsline, India Today, The Washington Post, The New York Times şi Counter Punch. A scris piese de teatru pentru BBC şi pentru scenă. Hanif a absolvit cursurile de Creative Writing de la University of East Anglia. În prezent locuieşte la Londra şi este şeful secţiei în limba urdu al BBC.
Despre premiu:
Prestigiosul Commonwealth Writers’ Prize are ca scop recunoaşterea şi promovarea celor mai valoroase lucrări de ficţiune scrise în limba engleză de scriitori consacraţi, dar şi de către debutanţi, şi aducerea lor în atenţia publicului internaţional.
{mosloadposition user10}