În perioada 15 iunie – 5 iulie, Designers Boutique de la București Mall va încânta pasionatele de shopping și design românesc prin două colecții pline de culoare – Anna Fellini și Framboise.
Designers Boutique, un spațiu oferit gratuit de București Mall designerilor romani, s-a deschis pe 23 martie și pune la dispoziția clienților, la fiecare trei săptămâni, colecția unui alt designer român de fashion. Primul designer care și-a prezentat creațiile la Designers Boutique a fost Venera Arapu, urmată de Izabela Măndoiu, Kinga Varga, Papucei și Bon Bijou.
Clientele București Mall vor putea găsi accesoriul perfect pentru ținutele de vară la Anna Fellini, un brand de poșete din piele 100% românesc, apărut pe piața din România în 2009, în prezent activ și pe piața internațională. Special pentru doamnele și domnișoarele care vor să adauge elemente tradiționale în garderobă, Anna Fellini aduce la Designers Boutique o mini colecție de genți brodate cu motive românești.
Un alt designer ce va aduce culoare timp de trei săptămâni este Framboise, prin colecția Bloom pentru primăvară – vară 2018, care continuă să dea noi valențe clasicei cămăși, modelându-i lungimile și liniile până ce se transformă total. Tăieturile grafice și croielile lejere construiesc atent drumul ca un arhitect obsedat de detalii. Toate prind forme învelite în texturi variate de bumbac, mătase fină sau in.