Peste 1 milion de aplicări au fost înregistrate pe piața muncii în luna septembrie, acesta fiind cel mai ridicat nivel al aplicărilor de la începutul anului și până acum, dar și cu aproximativ 10% mai mult decât în septembrie 2022. „Ceea ce se preconiza încă de la începutul verii, anume faptul că, din toamnă, candidații vor începe să fie extrem de activi pe piața muncii, s-a adeverit în luna septembrie. Cele peste 1 milion de aplicări ne arată o masă de candidați nu doar atenți la joburile noi care apar, ci și dispuși să facă o schimbare în carieră. De altfel, un sondaj pe care l-am realizat recent arăta că 8 din 10 angajați intenționează să-și schimbe locul de muncă în următorul an”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online România.
14,3% dintre aplicări au fost efectuate pentru joburile remote, în linie cu media acestui an, dar și cu nivelul din luna septembrie a anului trecut. 84,3% dintre aplicări au mers către joburile tradiționale, care presupun prezența zilnică la birou și doar 1,4% au vizat joburile din afara țării.
Retailul a fost domeniul care a atras cele mai multe aplicări (325.000), urmat de call center / BPO (152.000 de aplicări), servicii (128.000 de aplicări), IT / telecom (105.000 de aplicări), financiar / bancar (85.000 de aplicări), transport / logistică (79.000 de aplicări), turism (75.000 de aplicări) și industria alimentară (72.000 de aplicări). „Această ierarhie ne arată un interes crescut pentru domenii care vin, în general, cu un număr mare de joburi pentru candidații entry level. Asta înseamnă oportunități pentru candidații foarte tineri, cu vârsta cuprinse între 18 și 24 de ani, dar și pentru cei care au peste 45 de ani, cu experiență în alt domeniu și care sunt dispuși să se angajeze pe o poziție entry”, explică Roxana Drăghici.
Cei mai activi candidați sunt însă cei din categoria de vârstă 25–35 de ani, care au adunat 370.000 de aplicări. Continuă să rămână la foarte scurtă distanță de ei tinerii între 18 și 24 de ani, care se apropie de 350.000 de aplicări. Cei din segmentul 36 – 45 de ani au înregistrat aproximativ 175.000 de aplicări, în timp ce categoria 45+ rămâne un participant relativ timid la piața muncii, cu un număr de aplicări care depășește ușor 100.000. „Candidații care au trecut pragul de 45 de ani sunt, într-adevăr, cei mai stabili, iar dorința lor de a face o schimbare de carieră apare mult mai rar decât în rândul celorlalți candidați. Nici în perioadele în care piața este una foarte dinamică din punctul de vedere al angajărilor, nu îi vedem foarte dispuși să își schimbe locul de muncă. Pe de altă parte, această stabilitate este și unul dintre atuu-rile lor în ochii angajatorilor”, completează Roxana Drăghici.
În ceea ce privește nivelul de carieră la care se află, cei mai mulți candidați se încadrează în zona entry level (0-2 ani de experiență) și sunt urmați de mid-level (2–5 ani de experiență). Candidații aflați la primul job, seniorii (peste 5 ani de experiență) și managerii au fost cei mai reticenți în a-și căuta un nou job. „Cei care vor să se angajeze în această perioadă caută, în primul rând, stabilitate și vor să se asigure că fac acest pas pentru o companie solidă, care poate trece cu ușurință și peste o eventuală perioadă mai dificilă din punct de vedere economic. Acesta este unul dintre motivele pentru care 90% dintre aplicările lunii septembrie au mers către joburile de tip full time. Vedem tot mai puțini candidați care vor să lucreze part time (aceste joburi au strâns puțin peste 165.000 de aplicări) sau pe bază de proiect (15.000 de aplicări)”, comentează Roxana Drăghici.
În luna septembrie, cel mai mult s-a aplicat pentru joburile din București și Ilfov, care au adunat mai mult 630.000 de aplicări. Au urmat joburile postate de angajatorii din Cluj–Napoca și, pe locul al treilea, cu peste 142.00 de aplicări, cele remote. Clasamentul celor mai atrăgătoare orașe continuă cu Timișoara, Iași și Brașov.
Aproximativ 30.000 de joburi au fost postate în septembrie. În acest moment, pe eJobs.ro, sunt disponibile 27.000 de locuri de muncă.