AFI Cotroceni, cel mai mare centru comercial din România ce oferă servicii integrate pentru toată familia, pregătește super experiențe și multe surprize vara aceasta!
AFI Cotroceni îi încurajează pe clienții săi să se bucure de vara aceasta şi să descopere noi moduri de a-şi petrece timpul liber, oferindu-le acestora o experienţă de shopping unică, cu peste 300 de magazine într-un mix divers, astfel încât să răspundă tuturor nevoilor. Vara aceasta, AFI Cotroceni îşi invită clienţii să testeze noutăţile de la AFI Aventurier și noul centru de sport World Class, locuri special concepute pentru a aduce calitate vieții prin mișcare și relaxare. De asemenea, aceştia sunt invitaţi să facă shopping într-un nou magazin de genți și accesorii – O bag, dar şi să se bucure de o bine meritată pauză între sesiunile de shopping cu o cafea de specialitate, oferită de experţii de la Narcoffee Roasters.
Cei ce rămân în București pe timpul verii pot profita de experiența AFI Aventurier, cel mai mare parc de aventură indoor din România, care oferă începând din luna iunie trasee pentru copii și bicicletă suspendată, mizând pe nevoia de a petrece timp liber de calitate în familie. Traseul pentru copii se adresează celor cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani, având aproape 50 de metri lungime și include pânză de păianjen, pod de sfoară, tub de sfoară și via ferrata. Accentul este pus pe siguranța celor mici, aceştia fiind asigurați cu o lonjă foarte scurtă și vor purta obligatoriu cască de protecție.
Bicicleta suspendată dispune de un sistem de prindere performant (Kanopeo), fiind singura de acest fel dintr-un mall din Europa – în lume existând doar trei astfel de biciclete indoor. Lungimea traseului este de 110 metri lungime, la o înălțime aproximativă de 18-19 metri (echivalentul etajului șase al unui bloc). Iar ca experiența să fie una de neuitat, în pachet este inclusă și o filmare a aventurii.
O altă noutate a verii la AFI Cotroceni este faptul că World Class, liderul de piaţă în industria de wellness autohtonă, a preluat clubul Pure Health & Fitness, situat în centrul comercial AFI Cotroceni. Noul club World Class este inclus în categoria de abonament Bronze. Foștii membri ai clubului Pure Health & Fitness, care au încă abonamentele active, au devenit automat, din data de 14 iunie, membri ai World Class AFI Cotroceni și vor putea beneficia de serviciile noului centru de sport și fitness.
Tot în această perioadă, în AFI Cotroceni va fi inaugurată cafeneaua Narcoffee Roasters, cafenea ce vorbeşte despre dependenţa de cafeaua adevarată, echilibrată şi de specialitate, remarcându-se prin faptul că prăjește și prepară cafea de origini din țări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia, printr-un proces foarte strict controlat. Având propria prăjitorie în Cluj-Napoca, Narcoffee Roasters conferă cafelei o voce specială, un spațiu dedicat dialogului și atenția pe care o merită. Iar cafeaua este cu atât mai bună, mai ales că din echipa cafenelei face parte Marius Nica, un multiplu campion naţional şi internaţional în cupping şi latte art.
În plus, în perioada următoare va fi inaugurat și noul magazin O bag în AFI Cotroceni. Brandul O bag a fost creat în 2009 de un grup de designeri italieni cu experiență, ce au decis să inoveze domeniul genților și accesoriilor cu colecții colorate și excentrice. Noul magazin va deveni, cu siguranță, un reper pentru iubitorii de modă și shopping, mai ales datorită faptului că produsele O bag se fac imediat remarcate prin calitatea materialelor, formei, culorilor și texturilor, dar mai ales prin structura modulară care permite ca fiecare element să fie achiziționat separat (mânere de diverse culori, buzunare etc.), oferind clienților experiența de a fi propriul designer. Geanta poate fi reinterpretată de la un sezon la altul doar prin schimbarea unor elemente. Brandul italienesc este prezent în peste 55 de țări, fiind deja un simbol pentru cei care caută modele neobișnuite.
„Vara este anotimpul perfect pentru weekenduri prelungite petrecute în familie, așa că noi, la AFI Cotroceni, ne gândim mereu cum să extindem serviciile de divertisment pentru a răspunde nevoilor adulților și dorințelor copiilor. Am pregătit noutăți care să bucure consumatorii și care completează paleta de activități pe care le pot testa clienții noștri după sau înainte de shopping. Așa că cei care care aleg AFI Cotroceni ca destinație vor avea parte de experiențe memorabile”, a declarat Amira Stănescu, Marketing Manager AFI Cotroceni.
AFI Cotroceni este un loc unde serviciile de shopping, distracție, relaxare și mișcare sunt la cele mai înalte standarde, tocmai pentru a oferi timp liber cu adevărat de calitate.
Centrul comercial oferă activități pentru toate vârstele și gusturile, de la fitness, sport, activități de anduranță, până la zona de beauty, cafenele, cinema, patinoar, restaurante.
Pentru a fi la curent cu noutățile AFI Cotroceni, puteți accesa:
Website: www.aficotroceni.ro
Facebook: AFICotroceniB
Instagram: aficotroceni