Aims România – parte a Aims International, companie de executive search și consultanță în HR – și Exploratist – prima agentie de brand și employee experience din România – aduc pe piața locală Games for Business. Platforma, dezvoltată în Ungaria, este o soluție versatilă de învățare digitală gamificată care se adaptează nevoilor din zona de HR, urmărind întregul parcurs al angajatului într-o companie, de la inițiativele de employer branding, recrutare, onboarding și learning & development până la programele de wellbeing și retenție. Games for Business este o soluție dedicată companiilor cu cel puțin 150 de angajați, iar costurile implementării pornesc de la 5.000 de euro.
Contextul actual și prelungirea procesului de muncă remote adoptat de tot mai multe companii, cel puțin până la finalul acestui an, au stat la baza nevoii de transformare digitală a proceselor interne de HR ale acestora.
Soluțiile oferite de Games for Business vin astfel în sprijinul organizațiilor atunci când acestea își propun să transfere informații și cunoștințe într-un mod centrat pe angajat, contribuind, în același timp, la îmbunătățirea performantei și a procesului de învățare și dezvoltare a acestora.
Platformele de micro-learning iau locul modelului clasic de învățare, informația trebuie să fie accesibila rapid și într-un mod concentrat și atractiv și să încurajeze feedback-ul în timp real. Astfel, transformarea digitală devine o inițiativă strategică de importanță majoră, iar soluțiile Games for Business răspund acestei nevoi, a explicat Mihaela Perianu, Managing Partner Aims România.
Printre noile servicii pe care Aims România și Exploratist le dezvoltă cu această platformă de learning experience se numără actualizarea conținutului informațional existent în organizație într-un format ușor, creativ și accesibil, managementul conținutului de învățare și al utilizatorilor, planificarea și gestionarea comunicării interne, activarea și, nu în ultimul rând, lansarea unor elemente de engagement în cadrul platformei pentru creșterea gradului de adopție și folosire a acesteia.
Costuri de implementare și obiective de business
Alături de Aims, Exploratist are exclusivitate în România pentru promovarea și vânzarea soluțiilor din portofoliul Games for Business. Obiectivul este acela de a deveni best in class atunci când vine vorba de platforme digitale de learning experience, și prima opțiune pentru soluțiile de tip SaaS care permit digitalizarea proiectelor din zona de employee experience.
Această platformă de learning experience implică activ angajații, eficientizează transferul de cunoștințe, face procesul de învățare clar și consistent și surprinde esența informațiilor pe care le transferă pe o interfață digitală prietenoasă, inclusiv pe dispozitivele mobile. Astfel, noile capabilități setate în strategia organizației se pot transfera facil și rapid către un număr mare de angajați.
Beneficiarii acestei platforme sunt companiile cu cel puțin 150 de angajați, indiferent de industrie. Costurile implementării soluției Games for Business pornesc de la 5.000 de euro și cresc, în funcție de complexitate, număr de angajați, perioada de implementare și alți factori până la 50.000 de euro. Aims România și Exploratist vizează ca acest parteneriat să atingă în următorul an o cifră de afaceri de peste 200.000 de euro.
Noua normalitate definită în acest an cere un nou model de funcționare a companiilor, iar digitalizarea devine liantul dintre procese, dintre oameni și procese, dintre oameni și companie. Pe zona proceselor de HR, se discută foarte mult despre soluții SaaS pentru susținerea strategiei de business, dezvoltare de noi capabilități și încurajarea și măsurarea performanței angajaților – adaugă Silviu Andrei Petran, Managing Partner Exploratist.
Creșteri în retenția angajaților
Utilizarea în companii a programelor oferite prin platforma de learning experience Games for Business a generat o creștere de 190% a numărului de candidați care au aplicat pentru poziții vacante, a influențat pozitiv evoluția indicelui de retenție a angajaților (+18%) și a crescut cu 51% gradul de implicare voluntară a angajaților în programele de învățare si dezvoltare profesională.
La nivel internațional, soluțiile multipremiate Games for Business au generat rezultate excepționale în companii precum Coca-Cola, Generali, PwC, NN, OTP Bank, KPMG și Erste Bank.
Aims Romania, parte a grupului Aims International prezent în top 10 companii de Executive Search din lume activează de peste 25 de ani și în România, oferind servicii de HR și recrutare pentru middle și top management la cele mai înalte standarde.
Exploratist este prima agentie de brand și employee experience din România, cu peste 9 ani de activitate pe piața românească, livrând integrat servicii și produse HR, de marketing și digital menite să acopere întregul ciclu de viață al angajaților într-o organizație.
Games For Business, companie din Ungaria, fondată în 2016, a devenit un furnizor-cheie de soluții de learning & development pentru întreprinderile multinaționale. Games for Business a fost recunoscută pe plan internațional, primind de-a lungul anilor numeroase premii, printre care Employee Engagement Awards, HCM Excellence Awards, The Learning Awards, Learning Technologies Awards, HRO Today’s Award. EduPRO, cea mai mare companie austriacă de formare profesională, care face parte din portofoliul Luxempart din Luxemburg, a achiziționat 90% din acțiunile Games for Business Ungaria în 2019.